Hristos Domnul, Biruitor prin supunere (1 Petru 2:22-23)
1 Petru 2:22."El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug." 23. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
INTRODUCERE–INTRODUCTION
În ultima lecție am privit la Domnul Isus ca o pildă de suferință, a suferit făcând ce este bine, astăzi vom privi la biruința Domnului prin supunere, supunere atât față de Planul de mântuire a omului, cât și față de dreptatea lui Dumnezeu aplicată Domnului, în locul nostru, pentru ca noi să avem parte de Împărăția lui veșnică.
PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI-THE LESSON PRESENTA-TION AND INTERPRETATION
1. El era Dumnezeu adevărat, fără păcat și Miel de Jertfă
1 Petru 2:22."El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug."
Isaia 53:5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. 6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. 7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. 8. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? 9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
2. Batjocorit și chinuit pentru păcatele noastre Domnul Se supunea dreptului Judecător
1 Petru 2:23. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
Isaia 53:10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
- Batjocura și chinul din Ghetsimani, acolo unde Domnul întărește pe ucenici și pune o întrebare definitorie lui Iuda
Matei 26:40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: "Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! 41. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă."
Luca 22:47. Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute. 48. Şi Isus i-a zis: "Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?"
Matei 26:52. Atunci Isus i-a zis: "Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri. 53. Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54. Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că aşa trebuie să se întâmple?"
- Batjocura și chinul în fața preoților Ana și Caiafa, a cărturarilor și bătrânilor acolo unde Domnul răspunde cu calm și proclamă Adevărul și rabdă în tăcere
Ioan 18:19. Marele preot a intrebat pe Isus despre ucenicii Lui si despre invatatura Lui. 20. Isus i-a raspuns: "Eu am vorbit lumii pe fata; totdeauna am invatat pe norod in sinagoga si in Templu, unde se aduna toti iudeii, si n-am spus nimic in ascuns. 21. Pentru ce Ma intrebi pe Mine? Intreaba pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iata, aceia stiu ce am spus." 22. La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii care stateau acolo a dat o palma lui Isus si a zis: "Asa raspunzi marelui preot?" 23. Isus i-a raspuns: "Daca am vorbit rau, arata ce am spus rau; dar, daca am vorbit bine, de ce ma bati?" 24. Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa.
Matei 26:60. Dar n-au găsit niciuna, măcar că s-au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi 61. şi au spus: "Acesta a zis: "Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile." 62. Marele preot s-a sculat în picioare şi I-a zis: "Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?" 63. Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: "Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu." 64."Da", i-a răspuns Isus,"sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului."
Matei 26:67. Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit, 68. zicând: "Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit?" 69. Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el şi i-a zis: "Şi tu erai cu Isus Galileeanul!" 70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor şi i-a zis: "Nu ştiu ce vrei să zici."
- Batjocura și chinul în fața lui Pilat și Irod, Domnul proclamă din nou Adevărul și se supune dreptului Judecător
Matei 27:11. Isus S-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: "Eşti Tu "Împăratul iudeilor"?" "Da", i-a răspuns Isus,"sunt."
Luca 23:6. Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul acesta este galileean. 7. Şi când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. 8. Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune. 9. I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic. 10. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo şi-L pârau cu înfierbântare. 11. Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat. 12. În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte.
Matei 27:21. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: "Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?" "Pe Baraba", au răspuns ei. 22. Pilat le-a zis: "Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?" "Să fie răstignit!", i-au răspuns cu toţii. 23. Dregătorul a zis: "Dar ce rău a făcut?" Ei au început să strige şi mai tare: "Să fie răstignit!"
Matei 27:26. Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. 27. Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor. 28. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. 29. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: "Plecăciune, Împăratul iudeilor!" 30. Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap. 31. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
Luca 23:22. Pilat le-a zis pentru a treia oară: "Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul." 23. Dar ei strigau în gura mare şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.
- Batjocura și chinul răstignirii, Domnul încurajează pe femeile care boceau, se roagă pentru iertarea celor care-l răstigneau, mântuiește pe unul din tâlhari, atinge inima unui sutaș
Luca 23:35. Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau: "Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu." 36. Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet 37. şi-I ziceau: "Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!" 38. Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: "Acesta este Împăratul iudeilor."
Luca 23:46. Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. 47. Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: "Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!"
APLICAREA LECȚIEI-THE LESSON APPLICATION
Prin supunerea Domnului față de dreptul Judecător, El a împlinit Planul de mântuire ca să-și arate dragostea față de noi păcătoșii, ne-a dat o pildă de ascultare și de supunere, fiind o pildă de caracter, pentru ca fiecare din noi să învățăm de la Domnul să ne trăim viața de credință în supunere față de Dumnezeu, în orice circumstanțe, știind că toate lucrurile care le îngăduie Dumnezeu în viața noastră sunt spre binele nostru, mai ales că prin Învierea Mântuitorului, El a biruit moartea, păcatul și pe diavolul, pentru ca noi să fim biruitori în Domnul.
ÎNTREBĂRI–QUESTIONS:
Cum a fost Domnul biruitor prin supunere?
De ce n-a răspuns Domnul la chin și batjocuri cu dreptate, pedepsind pe cei care făceau rău?
Ce putem învăța din supunerea Domnului legat de viața noastră de credință?
Simion Ioanăș