Să vă-nsoțească gândul de pace și sfințire
Autor: Ilie Belciu
Album: Dorinţe sfinte
Categorie: Zidire spirituala
Să vă-nsoțească gândul de pace şi sfințire,
Și râvna de a face doar ceva ziditor,
S-aveţi inimă bună şi plină de iubire
Ce-ntruna se jertfeşte-n folosul tuturor.
Fiţi totdeauna gata să spuneţi cu tărie
Despre nădejdea sfântă ce vă conduce-n lume,
S-aveţi pe faţa voastră acea bucurie
Ce oamenilor spune despre al vostru nume.
Nu datoraţi la nimeni nimic ce v-ar împinge
Să fiţi vânduţi robie din care-aţi fost salvaţi...
Căci libertatea voastră a fost plătită-n sânge:
Fiţi liberi în lumină şi să vă bucuraţi!
Fiţi plini de râvna sfântă de-ai ridica pe alţii
Privind la groapa-adâncă în care-ați fost odată;
Fugiţi de nepăsare, nu vă-ngropaţi talanții
Ştiind că o să vină o dreaptă judecată.
Să guverneze-ntruna în voi, în fiecare,
Iubirea ce-i îndeamnă pe oameni la-nfrăţire,
Iubirea ce ne cheamă la pace şi iertare,
Şi-n suflete ne toarnă deplină mulţumire...
Răscumpăraţi azi timpul, căci vremurile-s rele,
Daţi zilei importanţă cinstind a ei valoare,
Căci vor veni în lume acele zile grele
Când nu va mai fi râvnă, nici timp pentru lucrare.
De ce vă daţi câştigul în lume pe gunoaie
Şi rodul muncii voastre tribut destrăbălării?
Nu vă clădiţi speranţe pe un un fundal de paie,
Căci paiele vor arde în ziua încercării.
Căutaţi acele lucruri ce v-ar aduce-n viaţă
Ca rod sfinţirea voastră şi pacea sufletească,
Aveţi Cuvântul Vieții întruna ca povață
Şi gândul veşniciei mereu să vă-nsoțească.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/319917/sa-va-nsoteasca-gandul-de-pace-si-sfintire