Ştii tu ce se-ascunde sub negrul pământ
Ce-l calci zi de zi în picioare?
Sau ce se întâmplă când suflul de vânt
Îi spulberă praful în zare?

Ştii tu ce se-ntâmplă cu fulgul de nea
Lovit de a soarelui rază,
Ce vine din ceruri şi-aduce cu ea
Viaţă muşcatei din vază?

Poţi tu înţelege cum an după an,
Pădurea din nou înfrunzeşte,
Cum vulturul zboară cu-atâta elan
Şi firul de iarbă, cum creşte?

Întreg universul din apa din râu
Priveşte-l, cu multă răbdare...
Priveşte furnica ce trage din greu,
Din holdă un bob în hambare.

Coboară apoi în adâncuri de mări,
În bezna din cratere-ascunse,
Şi-aici vei pricepe că multe cărări
De tine sunt încă ascunse.

Trudit eşti, dar totuşi mai cauţi înrăit...
Nu vrei să-ţi opreşti alergarea?
Nu vezi om sărman, cât eşti de obosit
Şi cât ţi-e de lungă căutarea?

În goană de sunet dai lumii ocol,
Brăzdând cu rachetele cerul...
Dar parcă te simţi zi de zi tot mai gol
Şi-ţi este mai mare misterul.

Te lauzi cu nimicul din mâinile reci,
Dar mintea ţi-e parcă blocată,
Căci lumea prin care în grabă tu treci,
Deplin, n-o cunoşti niciodată!

Te chinuie-ntruna, sărman muritor,
Cunoaşterea ta îngrădită...
Şi gândul că-n lume eşti doar muritor
Nu-ţi face viaţa-mplinită.

Căci doar prin Cuvânt s-a făcut tot ce vezi,
Din nori de pustiu, adunate...
Şi doar în Cuvânt vei găsi, dacă crezi,
Comori de-adevăruri curate.