Cetate de scăpare!

                                            Psalmul 71:1-7

            „În Tine, Doamne, îmi caut scăparea: să nu rămân de rușine niciodată!

            Scapă-mă, în dreptatea Ta, și izbăvește-mă!

            Pleacă-Ți urechea spre mine, și ajută-mi.

            Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna!

            Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu ești stânca și cetățuia mea.

  Izbăvește-mă, Dumnezeule, din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit și asupritor!

 Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinerețea mea.

            Pe Tine mă sprijinesc, din pântecele mamei mele.

            Tu ești Binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare.

            Pentru mulți am ajuns ca o minune, dar Tu ești scăparea mea cea tare.”

         Oamenii de pretutindeni și dintotdeauna au căutat un loc de refugiu, un loc în care vrășmașul să nu-i poată găsi și nici ajunge. Unii caută un adăpost de vreme rea sau de arșița soarelui, pentru că unora nu le priește frigul, altora nu le place căldura prea mare.

         Unii se ascund de teamă, alții pur și simplu se izolează de ceilalți oameni și cel mai grav lucru este faptul că cei mai mulți încearcă să se ascundă de fața lui Dumnezeu.

          Lucrul acesta nu este de mirare, pentru că, încă din Grădina Edenului, după ce a comis păcatul neascultării de poruncile Creatorului, omul a încercat să se ascundă, și a căutat locul cel mai întunecos din Grădină ca să nu fie văzut de către Domnul Dumnezeu, care cobora în fiecare zi să stea de vorbă cu el. La fel procedează și celelalte viețuitoare. Iepurele spre exemplu fuge în groapă, pasărea își găsește refugiul în frunzișul copacilor, căprioara în negura codrului, iar vulpea în vizuină; peștii în adâncul apelor.

       David, un om viteaz și călit în lupte, a căutat scăpare în munți, alteori în valea Iordanului, sau în peșteri, dar la urmă și-a dat seama că cel mai sigur loc este sub aripile lui Dumnezeu.

            Nu întâmplător strigă în versetul trei: „Doamne, fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna.” Pentru că oriunde încerca să-și găsească adăpost pentru liniștea sufletului, era vânat de către vrășmași.

          Saul era pe urmele lui; și Absalom fiul său l-a urmărit într-o vreme, chiar Zifiții și Filistenii erau pe urmele lui.

            De aceea spune în versetul 7: „Pentru mulți am ajuns ca o minune, dar Tu, Doamne, ești scăparea mea.”

           Cel mai sigur loc unde nu te poate ajunge urgia și unde nu te poate ajunge vrășmașul este cetatea de scăpare a lui Dumnezeu.

            În Cartea Deuteronom 33:27 găsim scris că: „Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost, și sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare.”

            Cine se ascunde la umbra aripilor Sale își scapă viața. Omului credincios nu muntele, nu peștera, nu desișul pădurii, nu văile și nici oamenii nu îi oferă protecție deplină, ci numai Domnul Dumnezeu îi dă siguranță la umbra aripilor Sale, sau „sub brațele Sale cele veșnice”.

          La umbra aripilor lui Dumnezeu, credinciosul găsește nu numai scăparea, dar mai găsește și odihna, după cum spune psalmistul în Psalmul 91: săgeata celui rău nu-l poate ajunge și nici molima, nici ciuma.

            Era o înviorare pentru David să-și aducă aminte că Domnul a fost întotdeauna cu el în momentele grele, dar și atunci când se bucura de tihnă și de biruință, el a rămas aproape de Dumnezeu.

            Ochiul Domnului veghează zi și noapte, când ești la serviciu, când ești la școală sau în vacanță, și oriunde vei fi, Domnul stă ca un Străjer de veghe, ca să păzească pe cei ce-și pun nădejdea în El.

            A fost o vreme în care am fost și noi prinși de război, în „lagărul” celui rău unde ne înfășurau până la „sufocare” mrejele păcatului, dar atunci când L-am întâlnit pe Domnul, El ne-a smuls și ne-a adus în Cetatea de scăpare, unde putem să umblăm liberi, fără nici o teamă.

           În Ioan 8:36, Cuvântul Sfânt ne spune: „Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.”

            Nu mai suntem robi ai păcatului și nici ai patimilor, pentru că Cel ce a murit și a înviat pentru noi, Isus Cristos Domnul, ne-a scos din „închisoarea fărădelegilor”, unde eram legați, sortiți pieirii.

El ne-a dăruit viață din viața Lui; de acum aparținem cerului și tot ce este în lume este fără putere asupra noastră, atâta timp cât stăm la adăpostul Domnului.

       Oamenii de pretutindeni și din toate timpurile și-au construit adăposturi, unele provizorii, altele de durată. Au cheltuit averi pentru locuri de scăpare solide, gândind că nimeni nu le va putea vreodată distruge.

         Unii și-au construit buncăre sofisticate și blindate, crezând că astfel nu-i va ajunge judecata, apoi le-au burdușit cu provizii de hrană și apă, crezând că acolo este scăparea lor.

            Viața a dovedit însă că nici una din aceste construcții nu au putut să-i salveze, să-i protejeze pe cei ce s-au adăpostit în ele, decât pentru o scurtă vreme. În timp de furtună spre exemplu, este îndeajuns un trăsnet și a luat foc adăpostul. Sau dacă vine o rafală de vânt mai puternică, zboară acoperișul de deasupra capului și rămâi descoperit.

         Vine o viitură de ape și sub presiunea ei se prăbușește toată truda, toată agoniseala de-o viață și te trezești gol și fără de nimic.

          În Cartea Iov în capitolul 1:19, citim faptul că unul dintre robi a venit la Iov și i-a spus: „... Deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie și a izbit în cele patru colțuri ale casei: Casa s-a prăbușit peste tineri, și au murit.”

            Nu în zadar în Psalmul 127:1 se spune: „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește.” Trebuie să iei seama, prieten drag, la faptul că fără Dumnezeu nu vei fi în siguranță nicăieri în lumea aceasta; nici în cetăți întărite, nici în fortărețe păzite de ostași, nici în peșterile munților.

          Adăpostul cel mai sigur, care nu este construit de mână omenească, este Domnul oștirilor, Cetate tare-n vreme rea! El este Cetatea care dăinuiește peste veacuri și oricine crede în El este înconjurat pe dinapoi și pe dinainte, iar mâna Lui tare îl acoperă.

            Dacă vrei cu adevărat să scapi de vrășmașul cel vechi, să ai un loc sigur unde să îți găsești odihna trupului și liniștea sufletului, atunci refugiază-te degrabă în brațele Domnului. Oricare este sursa temerilor tale, fugi în brațele Domnului unde vei găsi ocrotire și viața veșnică.