Trăind momente sfinte de dulce părtăşie,
În care Cerul parcă coboară pe pământ,
Mă-ntreb cu umilință: De ce Isuse, mie,
Ai hotărit să-mi dărui acest cadou preasfânt?

Tu m-ai ferit de gustul amar al despărţirii
Ce-l lasă depărtarea, Părinte Sfânt, de Tine...
Mă-ntreb... de ce Isuse, chiar când eram departe,
Clipită de clipită, Tu ai fost lângă mine?

Când istovit de foame căzu şi cel puternic,
Eu din belşug am Doamne, a zilei pâine-n dar.
Nu înțeleg... ce merit am eu, un rob netrebnic,
Să stau lipsit de grijuri în marele Tău Har?

De ce-ai ales Isuse să mă aşezi în locul
Unde-i înveţi răbdarea pe ucenicii Tăi?
Îmi dai comori măreţe ce nu le arde focul,
Ţinându-mă departe de sfatul celor răi.

Nebănuite taine ascunde nepătrunsul
Şi întrebări măreţe se nasc pe-acest pământ;
Sunt întrebări ce poate, fără-a le şti răspunsul,
Voi cobori cu ele în recele mormânt...

Dar de un singur lucru sunt sigur cu tărie,
Şi nici o clipă-n viaţă de el nu mă-ndoiesc:
Căci Tu îmi eşti în viață suprema bucurie
Şi mai presus de toate, Isuse... Te iubesc!