Temeri, război?
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Destine
Categorie: Incurajare
Temeri, război?
Alexandrina Tulics, Album Destine

Păsări gălăgioase se ceartă în fiecare apus,
își strigă-n glas, atâtea au să-și spună,
câte-un răspuns de păsări mai cuminți,
le ciripesc un cald salut de: Noapte bună!
Vine o boare ce-ar vrea să aducă,
regrete de raze plecate în noapte,
scurmă cu gheara o lighioană,
făcându-și loc să iasă,
sau să se ascundă de moarte?
În suflet se ating de temeri-auzite,
aripi de pace, călăuzite
de Cel care ne ține pe brațe,
ne umple sufletul în rugi, de dulceață.
Strâng șalul la piept, ca pe copilul de-afară,
să nu înghețe, să nu se teamă,
inima să nu-l doară,
când scheaună coioții de dor de sânge,
iar mamele-și leagănă la piept,
copilul care plânge... plânge...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/319680/temeri-razboi