Adesea privesc flacăra apusului de soare,
Când printre nori coboară cu raze aurii,
Și-mi fuge-n taină gândul la marea sărbătoare,
Când Mirele drag, cu slavă, la noi iar va veni.

Ce glorie măreață și câtă strălucire
Va fi în ziua-aceea pe norii-ntunecați,
Când dintre nori s-arată slăvitul nostru Mire
Îl vor vedea și robii, și regii cei bogați.

Dar iată, pe coline, ca dintr-o ceață deasă,
Atât de istovită de multă așteptare,
În haine albe, sfinte, apare o mireasă
Ce-i gata pentru nunta cu Regele cel mare.

Vai, câtă gingășie în ochii ei ca roua,
Privind la Cel ce-n lume de veacuri Îl așteaptă!
De azi ea va începe, în cer, o viață nouă,
În glorii, în cetatea în aur îmbrăcată.

Dar ce fiori de groază și ce durere-amară
Va fi pentru aceia ce îi va izgoni,
Când se va-nchide ușa și cei rămași afară
Vor fi trimiși în chinuri, în iad, pentru vecii.

Străjerii dau de știre că se arată zorii
Și noaptea așteptării e-aproape pe sfârșit;
La orizont de soare apar învingătorii
Ca să-și primească locul în ceruri pregătit.

Astăzi e zi măreață, e zi de cercetare,
Se-mpart chemări la nuntă — întinde doar o mână...
Îmbracă haina sfântă să ai răscumpărare,
Să nu rămâi afară când Isus va veni.