Bogății cerești!
Isaia 45:3
„Îți voi da visterii ascunse, bogății îngropate, ca să știi că Eu sunt Domnul, care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.”
Da, prieten drag, ai citit corect. Cuvintele acestea le-a lăsat Domnul Dumnezeu scrise pentru fiecare dintre noi, ca să nu ne îndoim niciodată de bunătatea și generozitatea Lui. El a pregătit mai dinainte fapte pe care să le împlinim și o Cale pe care să umblăm cu credință, fără șovăire.
Efeseni 2:10: „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.
Acestea sunt cuvinte adevărate, spuse de Însuși Dumnezeu prin Duhul Sfânt în Scriptură.
Uneori, în zilele grele și dificile în care nu mai știm încotro să ne îndreptăm pașii, ne întrebăm dacă există vreun scop în problemele, în suferințele pe care Domnul Dumnezeu le îngăduie peste noi. De multe ori ne lăsăm duși de „val” încercând, cumva cu puterile noastre, să le rezolvăm, fără să ne gândim că dincolo de tot și de toate avem un Dumnezeu mare, care nu ne lasă niciodată la greu și că El are un plan desăvârșit pentru fiecare.
Dumnezeu îngăduie în viețile noastre și zile cu nor, pentru că dorește să ne deschidă ochii spre lucrurile pe care le nădăjduim, lucruri pe care nu le-am văzut încă.
Dacă aici, în viața aceasta, am avea numai zile frumoase, fără dureri și suferințe, nu ne-ar mai interesa cerul și nu L-am mai căuta pe Dumnezeu.
Tocmai de aceea, Domnul Isus ne-a lăsat scris în Evanghelia după Ioan 16:33: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Adevărat este faptul că numai împreună cu Isus, Domnul nostru suntem mai mult decât biruitori.
Există comori ascunse în mijlocul durerilor noastre, sunt de asemenea bogății de har ceresc puse deoparte pentru noi și Domnul Dumnezeu vrea ca în acea perioadă de suferință, de încercare, de zdrobire a sufletului să descoperim bogățiile care odinioară, pe când eram departe de El, erau ascunse.
Cheia primirii bogățiilor lui Dumnezeu stă în a te apropia de El cu credință, să-I rostești Numele și să-L primești în inimă ca Domn și Mântuitor, apoi să-L lași pe El să-ți conducă viața.
Totul este să vii cu îndrăzneală, să-L cauți pe Isus Domnul și în perioada de zdrobire a sufletului, căci este scris: „Eu sunt aproape de cei cu inima zdrobită: Psalmul 34:18 „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.”
Pe măsură ce umblăm prin credință, vom experimenta prezența lui Dumnezeu și o bucurie mare, care nu se bazează pe lipsa problemelor și a necazurilor, ci este certitudinea că Dumnezeu este cu noi în mijlocul suferințelor. Nu uita, prieten drag, că Domnul Dumnezeu deține controlul tuturor lucrurilor și lucrează pentru noi, cu mult drag, chiar și atunci când ni se pare că ne-a uitat.
Dacă am avea o viață fără dureri, fără frământări și fără grijuri, nu am putea să-L cunoaștem și să-L înțelegem pe Isus Cristos, Domnul care a pătimit pentru noi.
Ascultă glasul dulce venit de sus, glasul Domnului Isus, care îți spune: „Îți voi da visterii ascunse, bogății îngropate... ”. Dacă vrei să le găsești, nu le căuta undeva, săpând pământul care oricum va fi nimicit prin foc, ci caută-le în cer, pentru că acolo sunt păstrate pentru cei ce-și vor duce mântuirea cu frică și cutremur până la capăt.
Bogățiile strânse pe pământ sunt roase de molii, mâncate de rugină, unele putrezesc, iar altele sunt furate de hoți, dar cele pregătite de către Domnul Dumnezeu și puse deoparte pentru cei credincioși sunt veșnice și nimeni și nimic nu ni le poate lua.
Da, Dumnezeu vrea să împartă cu noi cerul și să ne facă moștenitori ai Împărăției. De aceea vrea să ne descopere lucruri pe care nu le cunoaștem încă.
1 Corinteni 2:9: „Dar, după cum este scris: „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. “
Știi de ce ne-a pregătit Dumnezeu toate lucrurile pământești de care avem nevoie pentru un trai decent și în același timp, a pus deoparte bogății cerești pentru fiecare credincios? Pentru că ne iubește cu iubire veșnică și Îi pasă de noi. Dumnezeu vrea ca tu și cu mine, să ne apropiem de El cu credință, să-L cunoaștem, să ascultăm de El ca să avem parte de viața veșnică, cea mai mare bogăție după care orice om ar trebui să tânjească.
Ioan 17:3: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”
Ca să înțelegi cuvintele rostite de către Domnul Dumnezeu pentru tine, suflet drag, imaginează-ți că Dumnezeu din cer Se apleacă, te apucă de mâna dreaptă și îți șoptește la ureche taine. Aceasta înseamnă să ai o apropiere reală, sfântă, în intimitate cu Cel ce Și-a dat viața ca să te răscumpere din robia păcatului.
Ascultă-I șoapta care-ți spune prin profetul Isaia 45:4-5: „Din dragoste... te-am chemat pe nume, ți-am vorbit cu bunăvoință, înainte ca tu să Mă cunoști. Eu sunt Domnul, și nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins înainte ca tu să mă cunoști.”
Dacă nu ne-ar fi promis Domnul Dumnezeu „visterii ascunse” pe care ni le va descoperi în cer, tot suntem cei mai bogați pentru că Îl avem pe Cristos ca Domn al inimii noastre, comoara neprețuită pe care nimeni nu ni-L poate lua.
Suntem oameni bogați și binecuvântați printre oameni, pentru că Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea prin Fiul Său și Har după Har, ne însoțește zi de zi.
În Cartea Plângerilor lui Ieremia 3:22-23, Dumnezeu din cer ne arată cum se îngrijește de noi în fiecare zi: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Lui este atât de mare.”