Subiectul „vorbirea în alte limbi” pare un subiect deosebit de complicat. E normal să fie așa din pricina dificultății în ce privește interpretarea. Trebuie să recunosc că mi-au fost necesari mulți ani să îl studiez și să îl înțeleg. Dar oare ce o fi cu cei ce nu studiază, și au la bază doar niște informații din auzite?
Vorbirea în diferite limbi în ziua de astăzi este folosită din mai multe considerente: unii o folosesc pentru a demonstra că au primit Duh Sfânt, alții că sunt însoțiți de putere, iar alții pentru a impresiona.
Rămâne fiecare să se cerceteze din ce categorie face parte, dar trebuie să spun că limbile NU AU FOST DATE PENTRU NICIUNUL DIN SCOPURILE AMINTITE. NU.
Pentru a pune acest „compartiment” în rânduială, cât și pentru clarificări, apostolul Pavel scrie în prima sa epistolă trimisă bisericii din Corint, un capitol format din 40 de versete. Exact în mijloc (vers. 20) el scrie astfel: „Fraților nu fiți copii la minte!” Înțeleg de aici că nu există mai multă copilărie spirituală decât în interpretarea acestui subiect și ca atare apostolul a fost determinat să-i stabilească miezul duhovnicesc (esența).
Mai mult de atât apostolul îl direcționează imediat pe cititor la origine, deoarece numai în felul acesta îi va înțelege scopul (sensul).
Biblia în ansambu nu poate fi înțeleasă citită porționat.
Astfel, ne întoarcem la originea subiectului, acolo unde apostolul face trimitere: În Lege este scris: „Prin niște oameni cu buze bălbâitoare și cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.” (Isaia 28/11)
Deci:
a) limbile au fost rezultatul unei profeții.
b) au fost concepute ca un semn supranatural pentru cei necredincioși. „Prin urmare limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși... ” (1Cor. 14/22)
Când și cum s-a manifestat aceast semn?
La sărbătoarea „Cincizecimi” mii de iudei din diaspora au venit la Ierusalim pentru a lua parte la eveniment. Dumnezeu a folosit prilejul vorbind prin gura celor credincioși mesaje ce conțineau lucrurile Sale minunate. Mulțimea a rămas încremenită. Semnul a fost eficient și înțeles. Deși pentru vorbitori a fost o vorbire în limbi necunoscute, pentru iudeii oaspeți erau perfect inteligibile întrucât era limba fiecăruia - vorbită în ținutul de proveniență.
De regulă vorbirea în altă limbă necunoscută (neînvățată) este o minune. (Cineva spunea de un pastor român plecat în Germania că Dumnezeu i-a dat vorbire în limba germană fără nici un curs)
Dar la „Cincizecimi” minunea a fost și mai mare deoarece au vorbit în limbi aproape 120 de oameni și totuși au fost pe deplin înțeleși. Ca orice minune; depășește logica umană, iar felul cum s-a manifestat evenimentul însoțit de sunet și limbi de foc - a rămas unic - deci irepetabil. Când apostolul Pavel face referire la vorbirea în alte limbi într-un cadru normal el ține cont de limitările omenești și îndeamnă: „Dacă sunt unii care vorbesc in altă limbă, să vorbească pe rând câte doi sau cel mult trei și unul să tălmăcească.” (1Cor. 14/27) Mesajul aparține unei singure persoane. Cum o fi fost interceptat și înțeles mesajul a unei mulțimi de oameni ce vorbeau toți în același timp? Nu știm...
Tocmai de asta am spus că a fost minunea lui Dumnezeu irepetabilă în timp.
O primă concluzie foarte importantă:
Minunea dumnezeiască de la Cincizecimi în care au fost folosite limbi necunoscute de vorbitori, dar cunoscute de audiență a fost pentru iudeii împrăștiați o "PUNTE DE TRECERE" dându-le posibilitatea să treacă de la iudaism la creștinism și integrarea lor în Trupul lui Hristos (Biserica).
În Fapte 8 (dacă s-a vorbit în limbi necunoscute) altă minune - altă punte de legătură în care li s-a dat posibilitatea și samaritenilor - ce erau de cealaltă parte a baricadei în raport cu iudeii - să se integreze în Trupul lui Hristos. Pentru confirmare evenimentul a avut loc în prezența a doi ucenici iudei. Din acel moment zidul de la mijloc format din ideologii religioase a început să se surpe.
Altă punte de trecere în care apare minunea vorbirii în felurite limbi apare în casa lui Corneliu. Aici s-a făcut trecerea neamurilor, alături de iudei în Trupul lui Hristos. Acum abia înțelegem mai bine cuvintele apostolui Pavel:
„Noi toți în adevăr am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi... ” (1 Cor. 12/13)
Aceasta se înțelege astfel: Duhul Sfânt este botezătorul, Cuvântul este mediu (apa) iar oamenii din toate națiunile sunt candidații botezați prin scufundare în Cuvânt și integrați în Trupul lui Hristos.
În Fapte 19 altă minune, altă punte de legătură în care prozeliții dintre neamuri ce au avut botezul pocăinței inițiat de Ioan Botezătorul (ce avea scopul mărturiei publice de acceptare a iudaismului) au primit și ei confirmarea primirii în Trupul lui Hristos. Categoria aceasta de oameni proveniți dintre neamuri au parcurs un traseu mai lung: De la păgânism la iudaism, apoi la creștinism.
Înțelegem de aici că în Biserica lui Hristos au fost acceptate toate categoriile de oameni proveniți din toate națiunile, din toate religiile ceea ce cândva nu era posibil datorită faptului că Israel era poporul ales de Dumnezeu. (1 Împ. 8/53)
Așadar: Vorbirea în felurite limbi trebuie interpretată ca fiind o minune dumnezeiască dată cu un scop bine definit. Ci "... după cum le da Duhul Să vorbească." (Fapte 2/4) Minunile nu se fac în fiecare zi după dorința fiecăruia și nici nu le poate face oricine și oricând. Apostolul Pavel întreabă: "Toți sunt făcători de minuni? Toți vorbesc în alte limbi?" (1Cor. 12/30)
Cine sunt făcătorii de minuni sau vorbitorii în alte limbi? Numai ce ce au acest dar.
Dacă minunile s-ar face după dorința fiecăruia și în fiecare zi, nu ar mai fi minune. Minunea este ceva ce te minunează.
Minunile făcute de Isus au avut scopuri bine determinate:
- pentru a convinge pe oamenii să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 10/25) iar în ce privește învățătura - un învățător venit de la Dumnezeu. ( Ioan 3/2)
Minunile făcute de apostoli au avut scopul de a întări mărturia Cuvântului propovăduit. (Evrei 2/4)
În concluzie:
Minunile de orice fel consemnate în cartea Faptele Apostolilor au avut scopul de a favoriza trecerea de la iudaism (Lege) la creștinism (Christos) Acest capitol s-a încheiat, însă vorbirea în alte limbi continuă în unele cazuri - cei drept foarte rare - DAR CU UN ALT SCOP. ( Am spus "foarte rare" referindu-mă la o limbă cursivă și nu la 2,3 cuvinte repetate cu obstinație la nesfârșit. Acestea nu au corespondent biblic - fiind false.
Este bine de știut: cartea Faptele Apostolilor nu este o carte de doctrină, ci o narațiune (povestire) Doctrina pentru biserici este pusă în mod deosebit de apostolul Pavel.
El admite că vorbirea în felurite limbi poate exista și în biserică sub formă de dar - folosită nu pentru a face demostrații că ai primit Duhul (pentru aceasta este ca semn nașterea din nou) nu pentru a dovedi că ești plin de Duhul Sfânt, nu pentru a impresiona - ci pentru zidire sufletească. (1Cor. 12/4)
Acesta este scopul vorbirii în alte limbi acum, față de scopul vorbirii în alte limbi „atunci”...
Fiți binecuvântați!