Rugăciunea
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Biserica Roditoare
Categorie: Slujire
Rugăciunea este comunicarea continuă cu Dumnezeu.
Omul neprihănit, mereu se roagă, și la bine și la greu.
Când încetează să se roage, atunci nu mai e neprihănit.
Căci iubește puțin, se roagă puțin, și-i mai puțin împlinit.

Cine iubește mult, se roagă mult și mijlocește mereu,
Căci rugăciunea este o viața de neprihănire cu Dumnezeu.
Rugăciunea e primul lucru cu care începe cel neprihănit
Și ultimul lucru în care sfârșește, căci el este preaiubit.

Cel care are o inimă curată nu va înceta în rugăciune,
Căci Domnul Dumnezeu, îi umple inima cu înțelepciune,
Și prin rugăciune va ști, că are o inimă veselă și curată,
Și toți vor vedea în el lucrarea Lui Dumnezeu adevărată.

Credincioșii spun de rugăciune, că-i suflarea noii creații
Este sângele sufletului, ce trebuie să curgă prin generații
Este energia divină din duhul omului, cea mai prețioasă.
A te ruga în duh și adevăr este o muncă foarte serioasă.

A te ruga cu toată inima și puterea ta cu toată rațiunea,
Și voința ta crezând că Dumnezeu îți ascultă rugăciunea
Astă este cea mai mare realizare a credinciosului smerit,
Și-i o mare biruință în luptă prin Isus dată omului pocăit.
18.02. 2026



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/319369/rugaciunea