Ai fost cândva puternic, frumos la-nfătişare,
Erai privit de semeni cu cinste şi onoare,
Purtai haine curate, aveai bani şi podoabe,
În casa părintească aveai chiar robi şi roabe.

Dar ai plecat în lume pe căile străine
Şi azi vezi cu durere ce-a mai rămas din tine...
Ai ajuns rob tu însuți împins de datorie
Unui stăpân departe, în cruntă sărăcie.

Eşti gârbovit de chinul poverilor amare,
Ţi-e inima mâhnită, ai hainele murdare,
Ai palmele crăpate de truda nemiloasă,
Din arşiţa robiei departe de acasă...

Te îngrozeşti adesea văzându-ţi neputinţa,
Când simţi tu, fiu de Rege, ce-amară-i umilinţa...
Te chinuie disprețul privirilor de fiară
Ce-ţi fac pe zi ce trece viaţa mai amară.

Ai vrea să pleci de-acolo să te întorci acasă,
Căci e prea grea povara ce sufletu-ţi apasă,
Ai vrea s-o rupi cu lumea, cu poftele-i păgâne,
Dar eşti robit de teamă şi încă ţi-e ruşine.

Cum să vii înaitea Acelui sfânt şi tare,
Cu-atâta datorie, cu hainele murdare,
Cu fiinţa gârbovită şi palmele crăpate
Și-o viaţă risipită, în pofte şi păcate?

Te lupți cu tine însuți, nu-ţi poţi veni în fire
Şi-o forță nu te lasă să iei o hotărâre.
Dar vreau să-ţi spun că Isus te-aşteaptă cu iubire
Şi El va da uitării netrebnica-ţi trăire.

Te va primi cu cinste, va fi-n cer bucurie,
Căci a plătit la cruce întreaga-ţi datorie...
Nimic, nimic nu-ţi cere decât a ta ființă
Şi să te-ntorci acasă smerit şi cu credinţă.

Îţi va schimba gândirea de-L laşi să te învețe,
Şi-ți va reda în suflet dorita frumuseţe...
De ce mai stai? Hai, pleacă, un pas fă înainte
Spre Cel ce te aşteaptă cu dragoste fierbinte!