Tu eşti Dumnezeul din rugul aprins
Ce blând îmi vorbeşte în ceasul cel greu...
Din „groapa cu lei” Tu mă scoţi neatins
Şi gura le-nchizi să nu-mi facă vreun rău.

Când valuri înalte împinse de vânt
Lovesc fără milă-n corabia mea,
Eu ştiu că-i destul să rosteşti un Cuvânt
Şi valul cumplit fără glas va tăcea.

La Tine nimic nu-i prea greu de-mplinit,
În faţa Ta, Doamne, nimic nu-i mister...
Tu poţi să faci beznă-ntr-un ceas însorit
Şi poţi să trimiţi pe pământ foc din cer.

Tu Doamne, eşti Stânca lovită de mulţi
Și totuşi nu-nchizi al Iubirii izvor...
Tu încă urechea-Ţi apleci şi asculţi
Când ruga-şi înalţă al Tău sfânt popor.

Te văd în „Toiagul” ce-n ape loveşti
Când valuri înalte deoparte se dau
Şi soarele-n loc poţi pe cer să-l opreşti
Căci astrele toate în slujba Ta stau.

Eşti focul ce vine din cer mistuind
O jertfă, când Slava Ţi-arăţi pe Carmel
Şi Cel ce se stinge în chinuri murind,
Pe Crucea Golgotei, tăcut, ca un miel...

În căile mele Îți văd zi de zi
Puterea ce face şi astăzi minuni,
Din zări depărtate şi locuri pustii
Sub aripa Ta pe cei sfinţi îi aduni.

În vieţi înrobite Tu faci transformări
Și-n locuri uscate tai brazde adânci,
Mai sus decât apa întregilor mări,
Tu eşti Picătura ce sapă în stânci...

De-aceea Te chem şi Te las să lucrezi,
De Tine mă las pe deplin transformat,
Tu, Cel ce-ascunzişul din inimă-l vezi,
Te rog... fă-mă Doamne mai bun, mai curat...