Minunea căsniciei creștine, cu dragoste pe viață-adevăratul "Sf.Valentin", celebrat zilnic
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Primăvara credinței
Categorie: Meditație
Apocalipsa 2:4 – "Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi." Secretul dragostei pe viață, al căsniciei biruitoare creștine, ni l-au spus Richard și Sabina Wurbrand: "Să te îndrăgostești, de mii de ori, dacă e nevoie, de aceeași persoană: soțul, respectiv soția ta". Dar cum e posibil să te reîndrăgostești de atâtea ori? Simplu: sufletul uman chiar simte dorința de a se îndrăgosti periodic, de a simți iar romantism și entuziasm. Dar, citându-l din nou pe R. Wurbrand: "Este foarte bine să ai un iubit(iubită)(? ! ! ?). Da, cu condiția ca acea persoană să fie soțul tău(sau soția ta)". (a spus serios, într-o predică, aceasta). Dumnezeu îți va da puterea, voința, sentimentele, înfăptuirea, căci Duhul Sfânt este chiar Dragostea divină personificată. Știm precis că este voia Lui să avem cel puțin o lună de miere în fiecare an de căsnicie, căci Domnul Isus ne poruncește, ca în relația cu El: "Întoarce-te la dragostea dintâi!"Deoarece Cristos nu acceptă decât pasiune în relația de logodnă cu el, adică așteaptă să fim "în clocot" ca trăire în fapte creștine, în entuziasm, în disponibilitate. Ne poruncește Domnul încă din VT să Îl iubim cu "toată inima, tot cugetul și toată puterea" noastră. Dacă suntem creșt ini autentici, ne vom întoarce la dragostea dintâi, ori de câte ori entuziasmul și dedicarea pentru Cristos ne slăbesc. Altfel, dacă suntem căldicei, El "ne va vărsa din gura" Lui, ceea ce înseamnă lepădare, nu mântuire! La fel, în căsnicia creștină, căci nu degeaba prin Pavel ni se poruncește: "Soți a să se teamă de bărbat... Soțul să-și iubească soția precum Cristos Biserica". Cum ad ică? Privind-o mereu ca pe Mireasa sa. Chiar am citit despre un cuplu trecut de 40 de ani de căsătorie, în cadrul căruia soțul îi zicea mereu nevestei "Mireasa mea" și îs i dădeau "întâlniri" romantice, în oraș în fiecare săptămână. Deci, este posibil! Da r, este obligatoriu ca ambii soți să dorească acest lucru, această reînnoire periodic ă a sentimentelor, altfel minunea nu va avea loc. Dacă doar unul dintre ei se străduie ște să se întoarcă la dragostea inițială, cea mai mare parte a timpului va trăi într- o "căznicie", adică va experimenta mai multă durere, în loc de bucurie maritală împăr tășită. Dacă amândoi se iubesc sincer și vor să-și înnoiască periodic legămintele și prospețimea iubirii dintâi, este clar că prin puterea Domnului, vor reuși! Mai rămân e o singură capcană subtilă, diabolică: să ajungă cumva în extrema de a-și face ido l fiecare din celălalt! Atunci, Domnul va interveni, uneori drastic: luându-l pe unu l dintre ei de pe pământ. Căci Domnul trebuie să fie centrul absolut al vieților și inimilor noastre!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/319202/minunea-casniciei-crestine-cu-dragoste-pe-viata-adevaratul-sf-valentin-celebrat-zilnic