Cine-n inimă primește
Câte toate să adune,
În curând n-o să mai aibă
Loc pentru o scumpă salbă,
Loc să strângă cele bune;
Nu-i loc de cele din lume.

Nu te lăuda tu singur
Că ești bun și înțelept.
Las’ să spună asta alții,
Las’ să vadă asta frații,
Cei din jur că ei știu bine
Înțelepciunea ce-i în tine.

Soțul, sluga ta, vecinul,
Frații știu cu-adevărat
De cumva i-ai amărât,
Cât ești tu de bun și cât
Ești de cinstit și de curat
În ce-ncasezi și ce ai dat.

Cine ești se vede-atuncea
Când nu-i nimeni să te vadă,
Când nu te cunoaște nimeni
Dintre prieteni, dintre oameni,
Când ispita o să te cadă,
Cine ești tu faci dovadă.

În călătorie, noaptea,
Și-n mânie, nu prin sat.
Când ești singur se cunoaște
Gândul tainic ce rodește.
Cine ești cu-adevărat:
Ești un sfânt sau un stricat.

Dragul meu, privind la alții,
Să înveți ce-i de ales.
Buni sunt toți cei înțelepți,
Numai cei proști sunt nedrepți.
Cine-nvață-n insucces
O plătește scump ades'.

Dragul meu, primește sfatul
Și mustrarea chiar de-i tare.
Pe cărarea-nțelepciunii
Nu prea vezi trecând păunii,
Poți să mergi doar prin răbdare.
Lumea-i rampă de-ncercare.

Este foarte greu să suferi
O mustrare chiar de-i dreaptă.
Dar răbdarea totdeauna
Îți mai apropie cununa,
Îți face inima-nțeleaptă
Și te-nalță pe-altă treaptă.
Amin.
(Sâmbătă, 24 octombrie 2020)