Pe seama pildei celor zece fecioare s-au făcut dezbateri interminabile, în mod deosebit pe necesitatea untdelemnului din candelă.

Sigur că fiecare și-a susținut propria părere, iar interpretarea a fost după gândirea fiecăruia. Toți par interesați să știe ce este candela, sau ce este untdelemnul, însă nimeni nu este interesat de focul ce întreține arderea.

La ce folosește să ai candelă, și încă plină cu undelemn, dar să lipsească focul? (Urmează să te întorci cu mașina din călătorie pe timp de iarnă. Rezervorul mașinii este plin cu benzină, dar aprinderea nu mai funcționează. Lipsește scânteia, cum procedezi? Remediezi  și ajungi acasă. Gerul este năpraznic. Umpli soba cu lemne, dar nu ai nicio sursă de aprindere. Abia atunci îți dai seama cât de important este focul... )

Revenim: Atât candela, cât și untdelemnul sunt de origine divină.

Prima (candela) este viața spirituală ce am primit-o de la Cel ce a spus:  „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” Uleiul este credința ce ne în viață."... cel neprihănit va trăi prin credință." ( Evrei 10/38)

Oare focul ce întreține candela aprinsă prin arderea untdelemnului, nu trebuie să fie tot de origine divină? Folosirea unui „foc străin” ar periclita viața spirituală, chiar și viața fizică. (conf. Lev. 10/1,2) Așa că este obligatoriu să așteptăm focul de Sus. Dacă jertfa este sfântă și focul trebuie să fie sfânt.

Cain și Abel au adus jertfă Domnului, însă jertfa lui Cain nu a fost primită. Cum și-a dat seama? Focul lui Dumnezeu n-a coborât peste jertfă pentru a fi mistuită. Sau: la întrebarea lui Avraam:  „... prin ce voi cunoaște?” Dumnezeu a răspuns cu foc, iar jertfa a fost mistuită. (Gen. 15/17)

Dumnezeu asigură „focul”.

Înștiințarea lui Ioan Botezătorul: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc!” (Matei 3:11) - urma să se împlinească. La „cincizecimi”, conform promisiunii lui Dumnezeu făcută prin prorocul Ioel, Duhului Sfânt a fost turnat peste orice făptură. Peste cei din odaia de sus turnarea a fost vizibilă fiind însoțită de limbi de foc. (Fapte 2:3) Focul profețit de Ioan Botezătorul a venit...

Dar ce este focul?

Din punct de vedere pământesc, focul este minunea lui Dumnezeu ce știința a întâmpinat dificultăți în definirea lui. O minune de regulă este atribuită unui zeu. În diferite cercuri religioase focul a fost sacralizat și venerat, fiind considerat intermediar între om și diferite zeități. Așa că anumite ritualuri religioase erau făcute în jurul focului. El este extrem de important pentru om, făcându-i viața ușoară când este folosit în scop pozitiv: prepararea hranei (Ioan 21/9), încălzire (Fapte 28/2) sau chiar ca sursă de lumină. Poate fi folosit și în scop negativ pentru distrugerea bunurilor materiale ale cuiva (Jud. 20/48), chiar și pentru distrugerea unor ființe umane (2Sam. 12/31).

Luat din lumea materială și strămutat în lumea spirituală, „focului” i s-a dat diferite semnificații.

Aprinde dorința (râvna) de slujire, și produce lumină, căldură sufletească, purificare. Fără foc viața spirituală ar fi imposibilă.

Focul ce produce lumină este rezultatul arderii untdelemnului din candelă. „Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse.” (Luca 12:35) Candela și untdelemnul sunt ascunse în interior, dar lumina produsă este văzută de cei din jurul nostru. La venirea Mirelui ea îi va sluji ca reper. În baza acestor făclii aprinse fecioarele înțelepte vor intra în odaia de nuntă.

Focul ce aprinde râvna pentru slujire - „Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală.” (1 Tes. 1/5)

Era același foc ce mistuia viața prorocului Ieremia: „Dacă zic: "Nu voi mai pomeni de El și nu voi mai vorbi în Numele Lui”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.” (Ier. 20/9) Despre Apolo ni se spune că „... era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat și învăța amănunțit pe oameni despre Isus... ” (Fapte 18/25) Un duh înfocat este totdeauna întreținut de foc. Tocmai de aceea i-a cerut Pavel lui Timotei să înflăcăreze darul de evanghelist ce l-a primit prin punerea mâinilor. Slujire cu foc...

Focul ce te arde atunci când cineva păcătuiește - „Cine cade în păcat și eu să nu ard?” - scria apostolul Pavel. (2Cor. 11/29b)

Mai suntem noi mistuiți (consumați) de acest foc sau poate n-a fost aprins niciodată în viața noastră? Suntem nepăsători de tot ce se petrece în jurul nostru ca și când păcatul ar face parte din normalitate. Da, se pare că aici am ajuns... Dacă focul ar fi aprins, ai vedea torțe vii și auzi doar vaiet, deoarece focul în acest caz produce durere sufletească. Dar așa ceva eu nu am văzut și nici nu am auzit. Poate de aici înainte...

În concluzie: Focul întreține arderea. Tot el va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Fără el viața spirituală este imposibilă. Tocmai de aceea Dumnezeu a avut în vedere să ne boteze cu Duh Sfânt și cu foc. Acolo unde este Duh Sfânt este prezent și focul. La „cincizecimi” întâi s-a arătat limbile de foc, apoi limbile omenești.

Din păcate în ziua de astăzi se pare că au rămas vorbele în alte limbi, dar fără limbi de foc.

Nu putem justifica că focul a fost doar atunci deoarece se cere:

„Focul să ardă necurmat pe altar și să nu se stingă deloc.” (Lev. 6/13)

Fiți binecuvântați!