Vindecarea Harului

Când inima e frântă și trupul obosit,
Când dorul apasă greu și plânsul e-năbușit,
Din cer coboară blând un strop de mângâiere,
Și rana se-nchide prin sfântă vindecare.

Isus atinge tainic locul ce te doare,
Și pune peste suflet balsam de alinare.
El vede suferința pe care n-o spui,
Și-aduce viață nouă prin harul Lui.

În lacrimile tale se naște o rugăciune,
Iar Duhul Sfânt coboară cu sfântă-nțelepciune.
El suflă pace vie în pieptul întristat,
Și-n inimă aprinde un foc curat.

Sunt răni ce dor în trup și-n ani adunați,
Ca la mama ta, cu zâmbetul de dor purtat.
Dar Domnul vede tot — și dor, și neputință —
Și poate ridica prin dragoste și credință.

Nu-i noapte fără zori, nici suferință-n van,
În mâna Lui se schimbă orice suspin uman.
El vindecă adânc, nu doar ce se vede,
Și dă puteri celui ce crede.

Ridică-ți ochii sus, primește mângâiere,
În Numele Lui sfânt e viață și putere.
Prin rănile Lui sfinte noi toți am fost spălați,
Și prin iubire suntem iarăși vindecați.

Iar tu, Miloș, când scrii cu sufletul curat,
Lasă speranța-n vers ca dar neîncetat:
Că orice inimă rănită, oricât ar fi de grea,
Găsește vindecare în dragostea Sa.