Căutătorul

Pe drumuri diferite, omul merge tăcut,
Cu harta plină de semne ce nu le-a priceput;
Între răspunsuri multe și tăceri fără glas,
Își poartă întrebarea ca pe-un ultim popas.

A întâlnit cuvinte, temple, legi și chemări,
Fiecare promițându-i liman și dezlegări;
Le-a pus pe toate-n inimă, le-a cântărit în timp,
Și-a învățat că sensul nu stă într-un simplu chip.

Când ziua se frânge și umbrele cresc,
Își caută lumina în gesturi ce vorbesc;
În binele făcut, în iertarea fără preț,
În pașii mici și drepți, în adevărul semeț.

Nu toate drumurile duc unde par să ducă,
Dar fiecare pas îl învață să se-ascultă;
Să-și fie martor sieși, în liniște și dor,
Un univers în mers, un tainic călător.

Și poate că răspunsul nu strigă, ci respiră,
În felul cum trăiește, în clipa care inspiră;
Că sensul nu se află doar unde a privit,
Ci-n omul care devine din tot ce-a călătorit.