Într-un oraş cu vază la Marea Galileii
unde venea adesea Isus cu-nvăţăceii,
într-o căsuţă mică, pe-un pat de suferinţă
stătea un om - de-o vreme lovit de neputinţă.

Dar într-o zi, la uşa parcă demult uitată,
bătu cu gingăşie un prieten de-altădată...
Se-apropie de omul întins pe rogojină
zicând: “Şalom, vecine!” Şi-apoi întinse-o mână.

Privindu-l, slăbănogul încremeni deodată
și-l întrebă: “Vecine, n-aveai tu mâna uscată?”
- Ba da, răspunse omul cu zâmbetul pe faţă.
Dar L-am găsit pe-Acela ce poate da viaţă!

Şi cum lăsau să curgă prin vreme amintirea,
pe slăbănog deodată l-a fulgerat privirea
lui Bartimeu, ce intră strigând cu bucurie:
- Eu L-am găsit pe Domnul şi vreau ca toți să ştie

că eu nu mai sunt orbul ce sta la colț de stradă
cerşind cu mâna-ntinsă, că nu putea să vadă...
Isus Mântuitorul, Şi-a arătat puterea
și-n Dragostea Lui mare, mi-a dăruit vederea!

- Aşa-i! răspunse-o voce plăpândă şi plăcută
făcându-şi loc să intre o faţă cunoscută.
- Vai! strigă slăbănogul. E vis? Nu văd eu bine?
Minune fără seamăn! Ce s-a-ntâmplat cu tine?

Nu eşti tu omul groaznic? ... Cel cu priviri ca fiara,
legat mereu în lanţuri, dincolo în Gadara?
- Ba da, eu sunt acela, cel ce trăia-n morminte
și numai gânduri rele îmi răsăreau în minte...

Dar într-o zi frumoasă, venind pe malul mării,
blând mi-a ieşit în faţă Părintele-ndurării.
El a certat mulțimea de duhuri necurate
și le-a trimis deodată jos în adânc pe toate.

Am spus în Decapole să ştie tot ţinutul,
că de acum-nainte eu nu mai sunt temutul
cu pumni zdrobiți de pietre şi faţă sângerândă.
Eu sunt un fiu al păcii, cu o privire blândă...

De-aceea, merg prin ţară şi azi trecut-am marea
să spun cu bucurie că binecuvântarea
nu s-a oprit la mine şi merge mai departe:
Isus Mântuitorul, cu dragoste împarte

comori de fericire, aduce vindecare,
de duhuri necurate El dă eliberare!
- O! Câtă fericire, îşi zise surdo-mutul
ce blând stătea deoparte şi răscolea trecutul.

Nu sunt de unul singur, mai sunt poate-n mulţime
sărmani găsiţi de Domnul şi vindecaţi ca mine.
Acum dar, ce vom face? Vom sta în nepăsare
sau vom fi pentru alţii un mijloc de salvare?

Rostea în gând sărmanul aceste dulci cuvinte
privind cu bucurie străinul din morminte.
Şi-apoi strigă de-odată: - Isus e în cetate!
El este plin de milă, Mântuitorul poate!

- Nu-i drept, fratele nostru să stea în suferinţă...
privind la slăbănogul întins, plin de credinţă.
De-aceea, staţi o clipă şi ascultaţi-mi sfatul:
Vom pune toţi o mână şi-l vom lua cu patul!
N-au stat prea mult pe gânduri şi au ieşit din casă...

Azi parcă văd aievea imaginea frumoasă,
pe străzi, printre mulţimea venită în cetate
patru bărbaţi pe umeri purtau pe pat un frate.

L-au dus la Salvatorul având încredințarea
Că doar la El găsi-vor, desigur, vindecarea.
Ei n-au uitat o clipă, că pentru fiecare
Isus Mântuitorul avut-a îndurare.

*

Şi astăzi Salvatorul mai trece prin cetate
cu Mâna Lui străpunsă la inimi încă bate...
Eu uşa I-am deschis-o şi L-am primit în casă,
Isus Mântuitorul a stat cu noi la masă!

Ce har, să-I simţi prezenţa şi dulcea-I mângâiere,
în clipe de-ncercare, divina Lui putere!
El a rămas acelaşi, Isus din Galileea,
și astăzi încă face minuni ca-n vremea-aceea!

El dă şi astăzi viaţă atâtor mâini uscate,
eliberează oameni de duhuri necurate,
în inimi disperate aduce vindecare
dar mai presus de toate El poate da iertare!

Oricât de mare-i vina ce-ţi chinuie fiinţa,
ți-o poate şterge astăzi Isus, doar prin credinţa
în Sângele ce curge prin Har şi pentru tine!
De ce nu strigi: “Isuse, ai milă şi de mine!”?