Lumină pe cale

Pe drumul vieții, Doamne, Tu mă porți,
Când pașii mei se clatină și dor,
Îmi pui în suflet cânt de dimineți,
Și-mi faci din lacrimi izvoare de dor,
Căci harul Tău mă ține neclintit,
Iar pacea Ta mă-nvață de iubit.

Când noaptea vine grea peste gând,
Și vântul rece bate peste mine,
Aprinzi o stea în cerul meu flămând,
Și-mi spui încet că nu sunt singur, Ție,
În taină-mi dai putere să rămân,
Sub crucea Ta, smerit și bun.

În fiecare zi îmi ești izvor,
De apă vie pentru inima mea,
Când lumea strigă tare, Tu cobori,
Și-mi pui tăcere sfântă-n palma Ta,
Iar pașii mei, slabi, rătăciți,
Îi faci să fie iarăși întăriți.

Iubirea Ta, mai dulce decât zorii,
Îmi leagă rănile ce nu se văd,
Și chiar de trec prin valea încercării,
Tu ești lumina care nu se pierd,
Cu brațul Tău mă ții neobosit,
Și-n harul Tău rămân acoperit.

Când cade frunza anilor grăbiți,
Și timpul scrie umbre pe obraz,
Tu-mi ești nădejdea celor obosiți,
Și-mi pui în piept curajul Tău viteaz,
Căci viața nu e drum fără sfârșit,
Ci pas spre cerul pregătit.

Primește-mi, Doamne, cântul meu smerit,
Nu am alt dar decât credința vie,
Cu inima de doruri răscolit,
Îți dau ființa mea pe veșnicie,
Tu ești comoara sufletului meu,
Și-n veci Te voi iubi, o, Dumnezeu.

Iar când va fi să plec din lumea grea,
Cu ochii-n sus, spre slava Ta curată,
Voi ști că moartea nu mă va-nfrunta,
Că viața-n Tine nu e niciodată gata,
Că-n Împărăția Ta, deplin iubit,
Voi fi acasă, mântuit.