Pe Calea Luminii

Doamne, pe calea vieții mă conduci,
Când pașii mei obosesc pe pământ,
Tu pui în suflet pacea Ta adâncă,
Și-mi dai putere nouă prin Cuvânt,
În harul Tău găsesc mereu alin,
Și-nvăț să iubesc, smerit și plin.

Când norii grei acoperă lumina,
Și inima se teme-n taină iar,
Tu ești nădejdea care nu se stinge,
Și-mi dăruiești al milei sfânt hotar,
Ridici privirea mea spre cer senin,
Și-mi faci din lacrimi cântec lin.

În zilele de liniște și har,
Îți simt prezența vie, mângâietoare,
Tu îmi vorbești în șoaptă, blând și clar,
Și-mi umpli viața cu cerească floare,
Cu mâna Ta mă ții necontenit,
Și-mi spui că sunt de-a pururi iubit.

Când timpul trece ca un râu grăbit,
Și anii scriu pe chipul meu tăcere,
Tu ești același, veșnic neclintit,
Izvor de viață, pace și putere,
În orice ceas, aproape Te simt,
Și-n Tine, Doamne, mă alint.

Primește, Tată, cântul meu smerit,
Nu am alt dar decât credința vie,
Cu sufletul de doruri răscolit,
Te chem să-mi fii lumină pe vecie,
Tu ești comoara inimii mereu,
Iubirea mea, o, Dumnezeu.

Când vine noaptea grea peste pământ,
Și glasul lumii tace obosit,
Tu ești lumina care nu se frânge,
Și-mi dai curajul sfânt, nebiruit,
Sub aripa Ta găsesc alin,
Și-n pacea Ta rămân deplin.

Iar când va fi să plec din lumea mea,
Cu ochii sus spre slava Ta curată,
Voi ști că viața nu se va sfârși,
Ci va-nflori în zarea minunată,
În Împărăția Ta, iubit deplin,
Voi fi acasă, în veci, amin.