Cercetați Scripturile
Autor: Ioan Vasiu
Album: Zbor spre lumină
Categorie: Laudă și închinare
Motto: Romani 3/19-2o ""Știm însă că tot ce spune Legea
le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie as-
tupată și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dum-
nezeu.
Căci nimeni nu va fi socotit înaintea Lui prin faptele Legii,
deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.""Amin.

O pildă a Domnului nostru vorbește
Cum înțelege mântuirea un fariseu
Care cu faptele Legii se mândrește,
Uitând că Legea nu îl mântuiește...
Iar neprihănirea ne-o dă Dumnezeu.

Legea este oglinda care ne-arată
Pe față ce înseamnă trăirea-n păcat...
Și oricât s-ar strădui omul vreodată
Nu va găsi o oglindă care să poată
Șterge păcatul celui vinovat.

Legea-i lumina care străpunge
Bezna lumii, ca omul păcătos
Să vadă păcatul și să-l alunge...
Că la mântuire oricum n-ajunge
Decât prin adevărata Lumină
care-i Hristos.
El n-a venit din slava Sa cerească
Să strice Legea cum fariseii au crezut...
El a venit ca Legea s-o împlinească,
Prin Noul Legământ s-o întărească
Și să mântuiască ce era pierdut.

Totuși, fariseii stăruiau în cercetarea
Scripturilor ce le aveau în manuscris,
De aceea mare le-a fost supărarea
Când i-a mustrat Isus, cu precizarea
Că în Scripturi și despre El e scris.

Și n-au priceput din Scriptura cecetată,
Că Dumnezeu îl cheamă pe cel păcătos
Din întuneric la lumina Sa minunată...
Însă numai aceea-i cercetare adevărată
În care-L cauți și-L afli pe Hristos.

Și ca vameșul, în rugăciuni să-i spui:
"Doamne, ai milă de mine, păcătosul!"
Toată nădejdea mântuirii în El s-o pui,
Să crezi că-n nimeni altul mântuire nu-i
Numai în Isus că El este Hristosul!

Un tânăr bogat spunea că a împlinit
Poruncile Legii scrise-n Sfânta Carte...
Și L-a întrebat pe Isus, cu glas smerit:
Ce îi mai lipsește să fie mântuit -
Să moștenească viața fără moarte?

-Dar a plecat, aflând cu întristare
Că numai faptele nu-s de folos,
Ci să-și vândă avuția lui cea mare,
Și să-i dea celui sărac ce n-are,
Apoi să vină să-L urmeze pe Hristos.

"Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?"
A întrebat temnicerul care-i păzea,
Iar Pavel și Sila, atunci l-au sfătuit:
"Crede în Domnul și, astfel, negreșit
Vei fi mântuit, tu și toată casa ta."

Deci, Sfintele Scripturi sunt ca atare
Insuflate de Dumnezeu și-s de folos,
Că Ele pot să dea înțelepciunea care
Duce la mântuirea și viața viitoare -
Prin credința din inimă în Isus Hristos.

Dacă vrei s-ajungi acolo unde
Veșnic va locui neprihănirea -
La chemarea Sa de vei răspunde
Cu dorul de cer, ce te pătrunde,
Îți va da pentru vecie mântuirea.

Căci mânturea nu e una trecătoare
Cum este viața noastră pe pământ,
Ci, este o mântuire așa de mare
Căci va dura cât veșnicia în care
Vom fi-n prezența Celui Drept și Sfânt. Amin.

Alba Iulia la 11 februarie 2026






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/319035/cercetati-scripturile