Am văzut pământul în flăcări,
Cum ardea fiecare colțișor,
Și oameni cum se tânguiau,
Căci nu au crezut în Creator.

Am văzut cum iadul
Pe multe suflete le-a răpus,
Cât au trăit pe acest pământ
Nu au crezut în Cuvânt.

Am văzut cum stele de pe cer cădeau
Și cum întuneric s-a făcut,
Și luna a sângerat
De groaza mâniei Stăpânului.

Am văzut cum oceanele
În sânge s-au prefăcut
Și tot ce în ele era
Pe loc au și murit.

Am văzut cum oamenii
Înaintea lui Dumnezeu ședeau
Și pe rând erau judecați
Și sentința o primeau.

Unii la dreapta, alții la stânga,
Unii se tânguiau și implorau
Pentru al lor suflet,
Stăpânului se rugau.

Dar șansa nu au mai primit,
În cuptor, rând pe rând, erau aruncați,
Căci de Stăpânul lor nu au ascultat,
Cuvântul L-au nesocotit.

Am văzut preoți și păstori
Ce în iad erau aruncați,
Căci ei înșiși, în rătăcire,
Pe mulți îi duceau.

Am văzut proroci mincinoși
Ce pentru bani ei proroceau,
Cum le zicea Stăpânul:
„Plecați de la Mine, căci Eu nu v-am cunoscut.”

Am văzut pe însuși Satan
Cum și el era judecat,
Împreună cu tot iadul,
În fața Stăpânului era.

Și sentința pentru vecie și-a primit:
Să stea în adâncuri, în vecie,
De acolo nu va mai ieși,
Împreună cu toți cei ce i-au slujit.

Vai, suflete, ce azi rătăcești
Pe căile pierzării,
Nu mai bine te oprești
Și Creatorului Îi slujești?

Căci în ziua judecății va fi prea târziu
De vei vrea a doua șansă,
În veci nu vei primi,
Căci Dumnezeu e drept în judecată.