Tresar din somn târziu în noapte
Și-aud o voce ce-mi spune c-ai venit
Să îți i răpești Mireasa Ta, Isuse
Pe toți aceia care s-au sfințit.

Tresar din somnul meu adânc,
Iar groaza-mi fură liniștea,
Și trupul simte un fior adânc,
Tresar și realizez: a fost răpirea!

Mă uit în jurul meu… nu-i nimeni!
Privesc la geam și afară, spre vecini
Dar nu văd, nu văd chiar pe nimeni,
De groază mi-e sufletul plin…

Caut în grabă soția și copiii,
Dar nu mai sunt în patul lor
Și iarași mă cuprinde frica
Dar strig spre Domnul domnilor.

Nu mă lăsa pe-acest pământ Isuse,
Nu mă lăsa pe-acest pământ murdar
Întoarce-Te! O, ia-mă și pe mine
Strig… dar parcă e-n zadar.

Mă uit, mă uit din nou la mine
Și văd veșmântul mi-e murdar
O, dar cum să vii la mine,
Căci eu pe Tine mereu Te-am întristat?

Încep să-mi curgă lacrimi de regrete
Doar pentru timpul Doamne ce mi-ai dat
Să mă sfințesc pentru a avea putere
Să-mi port veșmântul alb și nepătat.

Îmi pare rău, îmi pare rău Isuse
Că-n miez de noapte eu nu am vegheat
Și-am adormit cu-atâta nepăsare…
O, cât de mult Isus Te-am întristat!

Tresar din nou în miez de noapte
Și-mi plec genunchii jos, în rugăciune
Cu dor te aștept când ai să vii o Doamne
Să mă găsești veghind în rugăciune.

~ Dragoș Andreșesc ~