Rugăciune (Galateni 5:22)
Autor: Ilie Belciu
Album: Ferestre spre har
Categorie: Rugăciune
În Faţa Ta, Tată ceresc, mă-nchin cu umilinţă
Şi-nalţ spre Tronul Tău de Har o rugă cu credinţă.
Opreşte Tu porniri ce vin din firea-mi pământescă
Iar Duhul Tău cel Sfânt din plin, în mine să rodească.
Mă fă mai plin din zi în zi de Dragostea Ta Sfântă
Şi bucuria ce zburând, spre ceruri se avântă.
Dă-mi Pacea Ta, Părinte bun, şi-ncredere în Tine,
Să cred că-n luptă neclintit doar Harul Tău mă ţine.
Atunci când sunt nedreptăţit, Te rog să-mi dai răbdare,
Mă fă mai bun, mai umilit şi plin de îndurare...
Vreau să rămân neobosit în facerea de bine,
Să nu mă tem nicicând gândind la ziua care vine.
Să am prin Duhul Sfânt ca rod acea credincioşie
Ce mă ajută să înving a răului furie.
Plin de blândeţe vreau să fiu în ceasul încercării,
Păzeşte-mă prin Duhul Tău de gândul răzbunării.
Dă-mi Tu puteri să înfrânez a poftelor pornire,
Să nu ajung rob chinuit de nesupusa-mi fire.
Să nu ascult de vocea ei ce vrea să m-amăgească,
Ci Duhul Tău cel Sfânt din plin în mine să rodească...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/318959/rugaciune-galateni-522