, , N-am să mai plâng... m-am săturat de lacrimi...
De întristări de-acum m-am săturat
Că prea îndelungat e timpu-n care
Un strop de fericire n-am aflat
Şi n-am să mai oftez cu-amărăciune
Când vorbele adesea mă rănesc
Ci am să pun o stavilă urechii
Să nu aud pe cei ce cleventesc!
Nu, n-am să plâng... am să mă-nalţ din tină
Asemeni unui crin ce înfloreşte
Şi-am să păşesc spre mâine cu speranţa
Că soarele şi mie îmi zâmbeşte! , ,

Aşa gândea un suflet de femeie
În timp ce lacrimi tainic se uscau
Iar undeva, adânc, în marea vieţii
Mulţimi de valuri încă mai dureau
Şi totuşi, ochii ce priveau spre ceruri
Se limpezeau de-un dor nestăvilit:
Acolo Cineva o mai iubeşte
Şi-o va iubi de-a pururi... negreşit!

Vulcan-05-02-2026
Mary