Să nu mă stric la mintea mea
Când împroșcat sunt cu noroi,
Chiar dacă frații vor pleca
Și-n cuget mă vor condamna,
Și singur dacă-aș rămânea,
Dar să rămânem amândoi.

De sabia urii des rănit,
Și rănile mi-s cu puroi,
Și înțeles să fiu greșit,
Zdrobit de alții, chinuit,
Considerat și îndrăcit,
Dar să rămânem amândoi.

Și dacă sunt batjocorit,
Împuns să fiu, și chiar de oi,
Mă uit la cruce, răstignit:
Isuse, ai fost în chin cumplit.
Îmi e de-ajuns că m-ai iubit,
Dar să rămânem amândoi.

Și dacă sunt atâți mișei
Și zi și noapte-mi fac război,
Toarnă-mi Tu, în vas ulei,
Ca să-i pot iubi pe ei.
Și-n ceruri să mă iei,
Veșnic să fim amândoi.