O, Doamne, necuprinsa-Ţi măreție
Umbreşte necurmat a mea fiinţă.
Tu-mi dăruieşti a vieţii bogăţie,
Comori de har ceresc şi biruinţă.

Mă cercetezi mereu îndeaproape
Și gândul mi-l pătrunzi din depărtare,
Căci simt cum mă atingi cu drag pe pleoape
Şi-mi ştergi de pe obraz lacrimi amare.

Când dorm în aşternutul meu Părinte,
În somn Tu mă priveşti cu gingăşie
Şi-n visul meu simt Dragostea fierbinte
Ce mă-nsoţeşte-n dulce armonie.

În tot ce fac îmi dăruieşti izbândă
Să pot privi spre cer cu mulţumire,
Şi locul gol din inima-mi flămândă
Îl umpli cu speranţă şi iubire.

De Tine Doamne, nu mă pot ascunde
În niciun ascunziş şi-ntunecime...
Căci ochiul Tău în orice loc pătrunde
Şi-n bezna din a mării adâncime.

Tu meriţi Doamne laudă necurmată,
Căci m-ai ţesut cu Mâna Ta divină,
Tu m-ai făcut făptură minunată
Şi-n ochi mi-ai dăruit a Ta lumină.

Îmi dă Te rog o minte înţeleaptă,
Mă însoţeşte-n calea pribegiei
Şi-atunci când nu păşesc pe calea dreaptă,
Condu-mă Tu pe Calea veşniciei.