Cu pași mari sau pași mici, târșâiți sau vioi,
Mestecăm caldarâm de pe hărțile vagi
Ce se scurg spre trecut, dar constant, pe sub noi
Și purtăm peste tot griji și zile-n desagi.

Cu obstacole-n drum, ne trezim faultați,
Și reperele par că se-ascund uneori,
Ne sunt umerii grei și genunchii-ncordați,
Iar sub tălpi, în amurg, mor strivite vigori.

Când prea des ne simțim țintuiți de pământ
Și e mersul prea greu și povara e grea,
Ne străbate un dor, ca o boare de vânt,
Înviind visul vechi și aprins de-a zbura.

Dar nu zborul știut, huruind vanitos,
Și nici cel împănat, cu aripi care dor,
Ci un zbor absolut, o plutire-n frumos
Și în bine, având din iubire decor.

Nu-i un dor nebunesc, nu e vis clandestin
Din cotloane de gând ațipit în clișeu,
Este dorul născut din mesajul divin:
În curând vom zbura, ne-a promis Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 1 februarie 2026