Un duh zdrobit şi-o inimă mâhnită,
Isuse, este după Voia Ta,
Că bucuria păcii neştirbită,
Doar Tu prin pocăință o poţi da.

Despre acei trufaşi Scriptura spune
- Chiar dacă sunt cu vază în popor -
În ochii Tăi este o urâciune
Evlavia de formă-n viaţa lor.

Ei ştiu să îşi ascundă slăbiciunea,
Dar în adâncul inimii pustii
În taină zămisleşte stricăciunea
Ce va ieşi afară într-o zi.

Vai! Ce amar va fi şi ce ruşine
Când vei sta faţă-n faţă cu Isus
Şi tot ce în ascuns mai poţi azi ţine
De pe acoperişul casei va fi spus.

Când am descoperit această taină
În Glasul Tău cel blând şi minunat,
Am dezbrăcat a vicleniei haină
Sub care am ascuns al meu păcat.

Cu un burete înmuiat în Sânge
Din Trupul unui Fiu de Dumnezeu,
Privind un păcătos zdrobit cum plânge,
Ai şters pentru vecii păcatul meu.

Cât aş dori să stau cum se cuvine
Îngenuncheat smerit în faţa Ta,
Şi fiindcă mi-ai făcut atâta bine,
Picioarele să Ţi le pot spăla...

Cu lacrimile pocăinţei mele
Ce nu mai pot de-acum să le opresc,
De-aceea seara, când privesc la stele
Şi-n zori de zi Isuse Te slăvesc.

Cei ce se pot lăuda cu fapte bune
Mă socotesc Isuse un răzleţ,
Când mă zdrobesc smerit în rugăciune,
Ei mă privesc Isuse cu dispreţ.

Mulţi mă nesocotesc privind durerea
Când vin să-mi plâng amar păcatul meu,
Căci ei nu pot să vadă mângâierea
Pe care-o dai Tu sufletului meu.