Într-o grădină!
Autor: Andreea - Cozma
Album: fara album
Categorie: Evanghelizare
Într-o grădină erau doi trandafiri, unul roșu spre negru și unul alb, de-o albeață pur curat. Trandafirul roșu era tare și vesel în schimb cel alb era mai firav și trist. Trandafirul roșu era și mândru tare, se lauda cu tăria lui și râdea de trandafirul alb, fiindcă era așa de firav aproape orice furtună îl punea la pământ. Dar într-o zi trandafirul roșu nu mai era așa mândru și tare, era pe moarte, în schimb trandafirul alb așa firav cum era avea viață în el, fiindcă la acest trandafir alb venea mereu un grădinar și - i turna apă și-l ținea în viața. Iar la trandafirul roșu nu îi dădea nimeni apă, se mândrea cu puterea lui cu tăria lui, nu știa că într-o zi puterea și-o va pierde fiindcă viața pe acest pământ nu-i veșnică, este pentru un timp și apoi dispare ca și cum nu a existat niciodată. Dar trandafirul alb avea un stăpân care se îngrijea de el așa firav cum era, îi dădea apă la timp. Dar trandafirul roșu nu avea un stăpân bun care să îngrijească de el. Stăpânul lui era rău exact cum era și acest trandafir roșu. Stăpânului lui nu îi păsa dacă trăiește sau moare, în folosul lui era mai bine să moară, așa nu avea să cunoască adevărata viață și pe adevăratul Domn și Mântuitor, Isus Hristos. Tot așa este cu oamenii răi și cu cei buni. Cei răi se bizuiesc pe răutatea lor, pe puterea lor și deodată iată - i la pământ căzuți, nimeni nu îi mai poate ridica. Psalmul 7.12 Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu Își ascute sabia Își încordează arcul și-l ochește, îndreaptă asupra lui săgeți omorâtoare și - i aruncă săgeți arzătoare! Iar cei buni, rămân în smerenia și ascultarea lor de Domnul Dumnezeul și El va turna din El în ei și îi va face asemenea Lui.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/318828/intr-o-gradina