Eram ca orbul Bartimeu!

Ședeam în locul meu lângă cărare
În întunericul ce mă împresura
Eu nu vedeam nimic în neagra zare
Dar iată, că se aude Cineva

De multe ori de supărare
Și neputință mă așezam în colb
Căci am venit în lumea asta
Iubiții mei, desculț și orb

În ochii mei n-aveam nicio lumină
Eram în lume, robul păcătos
Îmi petrecusem viața jumătate
Zadarnic, fără de folos

Cu brațele întinse pe cărare
Eram și eu ca orbul Bartimeu
Și gura mea a început să strige:
Isus! Isuse Fiu de Dumnezeu!

Oprește-te și în a mea cărare
Atinge-mă cu mâna Ta cea lină
Și uită-te Isus la starea mea
Că nu mai am în ochi nici o lumină

Ce vrei să-ți fac răsună glasul
Cel sfânt și minunat de Dumnezeu
Să-mi dai și mie Doamne o lumină
Să nu mai fiu ca orbul Bartimeu

Să mă ridici din praful lumii
Din mâna Ta o pâine să mănânc
Cu sângele iubirii să mă speli
Și să mă scoți din al păcatului adânc!

Și am primit atunci un râu de viată
Ce curge zi de zi spre veșnici
Mă-ntreb de ce nu îti dorești iubite
Care citești aici, și tu să vi? Amin!