FULG
Autor: Dumitru Gheorghiu
Album: Pentru cântece
Categorie: Diverse
Am atins un răsărit când aveam apus în viață,
Spre lumină am plecat și spre-o nouă dimineață;
Am lăsat, în noaptea vieții, multele comori balast,
Tot ce prețuiește lumea, indiscret și cu mult fast.

Acum sunt liber, ca fulgul, controlat plutesc spre cer,
Mă îndrept spre locul veșnic ce, prin credință,
îl sper,
Unde-o să fiu prins de Domnul și ținut în a Sa mână
Împreună cu alți fulgi, ce la El or să rămână!

Bate vântul, cu turbare, iar eu, sunt un fulg mai mic,
Dar, minune e cu mine, tot spre ceruri mă ridic!
Sunt legat de-o oarbă ață ce mă trage tot mai sus
Și-îs convins, în al meu cuget, că la capăt stă Isus.

Vreau să-ți spun acum și ție, ce bine mă simt ușor!
Multele mele păcate, le-a șters Domnul ca pe-un nor,
M-a făcut ființă nouă și mi-a dat straie curate
Și mi-a zis să zbor spre țintă, că El suflă de la spate.

Pe traseul neștiut, eu, nu fac nici un efort,
Dumnezeu lucrează-în toate, să ajung la al Său cort;
Nu contează cum e drumul (când cu hopuri, când mai lin),
Un lucru sigur îl știu: El mă conduce sublim!

Hai și tu, să zbori spre slavă, spre imaculatul cer,
Spre căldura lui Isus! Depărtează-te de ger!
Nu lăsa clipa să treacă, fără a te hotărî,
Sufletu-ți în rai, la Domnul, ia-l de-acuma și-l condu!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/318734/fulg