Eu nu mă clatin azi pe mare,
Deși furtuna bate greu,
Chiar de nu văd nicio salvare,
Strig neîncetat spre Dumnezeu.

Și cred că mâna Lui cea bună,
Care nu poate obosi,
Mă va conduce prin furtună,
Prin noapte până-n zori de zi.

El răul va schimba în bine,
Deși eu plâng zdrobit de tot,
Dar Îl aștept să mă aline,
Căci să renunț la cer nu pot.

Mă voi ruga cu zel fierbinte
Și mai departe, în noaptea grea,
Având în inimă și-n minte
Mereu făgăduința Sa.

Zidit să fiu de-a Lui iubire
Și, când adeseori suspin,
Cu cât mai lupt mai cu îndârjire,
Cu-atât mai multe valuri vin.

Doar o iubire înțeleaptă
Nu mi-a dat tot ce eu cer,
Când pașii scoși din calea dreaptă
Spre larg și moarte îi îndreptam.

O, cât mai doare despărțirea
De acele doruri ce le-am frânt,
Dar astăzi înțeleg iubirea
Părintelui din cerul sfânt.

Credința mea înflăcărată
Mă înalță către cer mereu,
Cu cât îmi este viața toată
O luptă-n valul cel mai greu.

Și când săgețile arzătoare,
Ca ploaia, cad asupra mea,
Eu urc și atunci, plin de răbdare,
Cu crucea sus, pe Golgota.

Aceste înălțimi de munte
Îmi cer efort stăruitor,
Sunt plin de reci fiori pe frunte,
Dar urc mai sus, biruitor.

Mă apasă greu bătrâna cruce,
Pe care-adesea o port gemând,
Dar ea în ceruri mă va duce,
Cu îngeri în cor cântând.

Îmi este sufletul, în credință,
Atât de bine ancorat,
Nu mă îndoiesc de biruință,
Luptând cu valul cel turbat.

Eu n-am să tremur niciodată
Pe mare, în grele furtuni,
Căci Domnul Dumnezeu mi-e Tată
Și pot să-L chem în rugăciuni.

Și când voi sta pe-același munte
Cu Domnul meu cel preaiubit,
Eu voi primi cununi pe frunte,
Cu cei ce-n lume L-au slujit.