Ruga de seară
Autor: Cristina Magdalena Francu
Album: Zbatere de aripi
Categorie: Diverse
-pentru copii-

Doar o rugă-n fapt de seară
Îndrept, Doamne, înspre Tine
Și Îți cer, Isuse, iară
Să-Ti pleci fața către mine.

Eu Te rog să ții în seamă
Faptele zilei trecute
Când făcut-am fără teamă
Binele pe îndelete.

Te mai rog să ierți, Isuse,
Orice vorbă și-orice faptă
Ce-ntristare Îți aduse.
Te rog, Doamne, Tu mă iartă!

Iar peste noaptea ce vine
Lasă a Ta ocrotire.
Somnul când va bate-n gene,
Să mă vezi din nemurire.

Amin

19 ianuarie 2009, Galați
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/31869/ruga-de-seara