Din iubire...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Din iubire pentru tine soarele în zori zâmbește
Și-ți șoptește că din ceruri Domnul slavei te iubește...
Din iubire cade ploaia peste câmpul însetat
Și tot din iubire Tatăl nicidecum nu te-a uitat!

Din iubire pentru tine stele-n noapte strălucesc
Și mulțimile de vise ca în vis se împlinesc...
Din iubire primăvara mustește de noua viață
Și tot din iubire astăzi mai primești o dimineață!

Din iubire pentru tine Domnul vieții s-a jertfit
Pe o cruce la Golgota căci atâta te-a iubit...
Din iubire te veghează zi de zi din cerul sfant
Și trimite harul Său ca o ploaie pe pământ!

Vulcan-29-01-2026
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/318627/din-iubire