— Tu vorbești cu Dumnezeu?

— Când un om se roagă, el vorbește cu Dumnezeu...

— Dar Dumnezeu vorbește cu tine?

     Câteva clipe, Adam s-a blocat. Omul acesta avea o gândire foarte adâncă.

— În cursul anilor, mi-a mai vorbit din când în când... , rosti cu glas potolit.

— Poți să-mi dai un exemplu?

     Părea că se află într-o luptă în care Popov se agăța de el în speranța că va reuși să se salveze.

— Cu câțiva ani în urmă, eram legat într-o grotă în munții tadjicilor, sortit morții. Atunci a venit la mine un bărbat într-o strălucire deosebită. El mi-a zis: „Am venit să te mângâi!” Eram bătut!

     Popov se uita la el întocmai cum se uita Adam atunci la Domnul. Era uimit de cele spuse sau încerca să-și dea seama dacă ceea ce tocmai a auzit este adevărul...

— Și nu te-au mai ucis?

     Și dându-și seama că a rostit vorbe fără noimă, a continuat rostind frânturi de cuvinte până când și-a revenit:

— Vreau să știu dacă trebuie să fug; poate îmi pot salva viața, lăsând în urmă ceea ce am adunat aici sau să rămân aici în nădejdea că voi fi lăsat în pace... La așa întrebare răspunde Dumnezeu? Dumnezeul tău! s-a grăbit el să adauge.

     Adam și-a adus aminte de vorba aceea din Scripturi, rostită de niște evrei care au venit la Domnul Isus să-L roage să vindece robul unui sutaș din localitatea lor. Ei i-au zis: „Face să-i faci acest bine pentru că el ne-a zidit sinagoga!” Se uita acum la acest om, care potrivit unei descoperiri de la Domnul dată după ce a ajuns în Karaganda a fost un fel de sprijin pentru el în calea furiei celor ce îl urmăreau. „Face să-i faci acest bine... ” își zicea el.

— O să-L întreb. Dă-mi răgaz câteva zile...

— Câteva zile este mult. În câteva zile pot fi dus departe... Pot fi în haine de pușcăriaș... în cazul în care voi mai fi pe lumea asta.

— Mâine este bine?

— Bine. Dar nu prea târziu... Eu voi fi toată ziua la ferma la care ai lucrat o vreme...

     S-a rugat mergând spre casă, s-a rugat în căsuța lui, dar n-a primit niciun răspuns. De la o vreme tot dădea din cap ca și cum ar vrea să spună „nu”. În cele din urmă s-a ridicat și a pornit pe uliță spre casa surorii Maja. Acolo, l-a întâmpinat bărbatul ei care din pricina problemelor de sănătate era mai tot timpul pe lângă casă. Având încă „nuul” acela în minte, Adam i-a spus scurt că este la strâmtoare în ce privește timpul care îl mai are pentru lucrul care-i stă înainte. S-au rugat parcă la fel de scurt după cum au avut discuția, după care sora Maja l-a privit lung, apoi a zis:

— Spune-i omului aceluia că furia de care se teme nu va ajunge la el, așa cum este chinuit de gândurile lui. Dar îl vor trimite să locuiască în altă parte...