Fericită-i părtășia
Autor: Augustin Tecar
Album: De la iubire la iertare
Categorie: Incurajare
Fericită-i părtășia
Celor binecuvântați,
Dragostea Dumnezeiască
Care a-nceput să-i crească
I-a făcut surori și frați,
Toți de-același duh mânați.
Când același duh îi umple
Și-n același gând trăiesc,
Toți sunt vrednice exemple,
Duhul Sfânt mereu reumple.
Sunt la fel cu ce-i ceresc
Și-n credință sfântă cresc.
Dragul meu, viața-ntreagă
Caută zi de zi cât poți
Să trăiești cu voie bună
Și cu ori câți vei fi-mpreună
Prieteni să ți-i faci pe toți,
Chiar de-ar fi prin val să-noți.
Nici o mie de prieteni
Nu-s prea mulți, de-ar fi să ai.
Nu știi care te ajută
Când ai întristare multă,
Nu știi peste cât greu dai
Până să ajungi în rai.
Dar vrăjmași, chiar numai unul
E prea mult, dacă ți-l faci.
Dacă-l ai, fă tot ce-i bine,
Ca să îl câștigi, creștine.
Și cinstit să îl împaci
Nicidecum să nu-l ataci.
Să nu-ntoarceți niciodată
Pentru ură iarăși ură,
Chiar de te provoac-odată
La cuvântul cel de ceartă
Tu răspunde-i cu căldură
Și-atunci, Dumnezeu se-ndură.
Deseori pe un dușman
Când cu dragoste-l împaci,
Cu iubire răspunzându-i
Se înmoaie el la rându-i,
Prieten bun din el îți faci
Când cu smerenie te-mbraci.
Amin. (Duminică, 28 martie 2021)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/318578/fericita-i-partasia