Adeseori parcă-i prea grea-ncercarea
Şi jugul suferinţei te apasă...
Se îngustează tot mai mult cărarea,
Prietenii şi chiar cei dragi te lasă.

Ţi-e duhul întristat şi cu mâhnire
Priveşti cum celor răi le merge bine,
Dar nu uita, căci de sus din mărire
Stăpânul vede tot şi-i lângă tine.

Necazurile vieţii-aduc răbdarea
Ce-n taina ei ascunde umilinţa,
Dar cel ce rabdă pânʼ la capăt încercarea
Primeşte ca răsplată biruinţa!

Dezleagă-te de orice răutate
Şi-alungă gândul rău de răzbunare...
Priveşte-n jurul tău cu bunătate,
Fii plin de pace, milă şi-ndurare.

Să nu-ţi îndepărtezi nicicând privirea
De la povaţa sfântă şi curată,
Căci doar în ea găsi-vei izbăvirea
Când fiinţa ta va fi greu încercată.

Nu încerca să scoţi nicicând vreo zală
Din lanţul ne-ntrerupt al biruinţei;
Nu asculta de voci ce te înşală
Ci doar de vocea bună a credinţei.

Când vine ceasul negru de furie,
Ascunde-te-n cetatea de salvare.
Fii pregătit să rabzi cu bucurie,
Necazul te conduce la răbdare...

Tu trebuie să rabzi cu bucurie
Din dragoste şi fără întristare,
Când tu iubeşti, eşti blând şi plin de milă
Căci dragostea te-ndeamnă la răbdare.

Când duhul păcii se-ntronează-n tine
Vei fi întruna gata totul a jertfi,
Chiar şi onoarea ce ţi se cuvine
Spre a răbda, ierta şi a iubi.

Ce har măreț să rabzi întotdeauna
Gustând din nesfârşita fericire,
Privind plin de credinţă la cununa
Ce-o vor primi cei drepţi în strălucire.

Să ai în ceruri sus în Cartea Vieţii
Numele scris, suprema biruinţă...
Acesta e secretul frumuseţii
Răbdării împletite cu credinţă.