Peste noapte am devenit un mic patron. Am luat o lucrare de câteva mii de lire sterline și aveam nevoie de câțiva muncitori cu experiență. Au venit să lucreze câțiva frați de-ai mei în Domnul, spre mirarea mea, ei erau meseriași mai buni decât mine. Au lucrat cu tragere de inimă, iar eu chiar mă miram cum de am devenit patron.

Unul dintre ei a muncit o perioadă mai lungă. În inima mea aveam o apăsare, pentru că el avea familie, iar eu nu. El avea nevoie de mai mulți bani și într-o zi a lucrat foarte mult. În acea zi, de pe urma lui, am câștigat multe sute de lire.

   Acum nu știu de ce a lucrat așa de tare. Poate a vrut să vadă atitudinea mea față de el. Cu trecerea anilor, Dumnezeu l-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări, atât spirituale, cât și materiale.

   La acea lucrare a venit un tânăr care nu-L cunoștea pe Dumnezeu. L-am pus să sape fundația unei extensii la casă, care era destul de adâncă, 1,80 m. Acest tânăr era foarte zdrobit, atât sufletește, cât și fizic, și nu prea avea forță. Un alt muncitor a început să strige la el, fără aprobarea mea, dar eu în inima mea m-am bucurat.

Domnului nu i-a plăcut această atitudine, și mi-a vorbit atunci:

„Ți-am dat atâția oameni pe mână, tu ce faci? Du-te, ia-i harletul din mâna lui, coboară în șanț și sapă în locul lui. De azi înainte, să-l tratezi cu multă milă; într-o zi ai fost în situația lui, ai uitat?”

Acel tânăr a rămas foarte surprins când i-am luat hârlețul din mână și, de mai multe ori, m-a rugat insistent să-l las pe el să continue să sape.

Doresc să mai amintesc o întâmplare frumoasă.

   Un frate român a fost numit șef de șantier undeva în Africa, unde se construia un centru misionar. La acel șantier a mers un localnic să caute de muncă, care avea probleme cu alcoolul. Acel frate l-a angajat așa cum era.

   După o perioadă, acel localnic s-a întors la Dumnezeu și a depus o mărturie. A fost plin de recunoștință față de șeful de șantier, care l-a angajat și a pus preț pe el, deși nu putea munci inițial.

   În timp ce vizionam această mărturie, un frate mult iubit de Domnul privea la ecranul calculatorului, avea ochii în lacrimi și plângea, pentru că într-o zi Dumnezeu a lucrat în viața lui într-un mod asemănător.

   Acest frate a venit din România, când nu-L cunoștea pe Dumnezeu, nefiind obișnuit cu materialele și cu stilul de muncă local, i-a fost greu să se acomodeze.

   Eu mi-am pierdut răbdarea cu el, iar frustrarea mea era mare, mai ales că de câteva ori mi-a arătat greșelile pe care le-am făcut. Pierderea lui in inima mea era hotărâtă voiam să-l dau afară de la muncă. Am așteptat timpul potrivit să-i spun, dar, spre surprinderea mea, Domnul mi-a vorbit, ca să am răbdare cu el, pentru că el depindea în totalitate de mine și se ruga în inima lui ca eu să am răbdare.

După un timp, el s-a întors la Dumnezeu și mi-a recunoscut că s-a rugat în inima lui ca eu să am răbdare cu el.

   Acum, la încheiere, dragii mei frați, atât patroni, cât și simpli muncitori, plecați-vă capetele, doresc să intru într-o rugăciune pentru dumneavoastră:

Tată, Tată din ceruri,

Tu care ai ochii ca para focului, Tu care ne privești din înăltimi, Tu care judeci gândurile inimilor, de multe ori ne-am legat inima de pământ, i-am apăsat pe frați, Doamne, de multe ori i-am invidiat pe patronii noștri, Doamne, pentru lucruri trecătoare, care toate aici vor rămâne când de pe pământ vom trece.

Da, Doamne, ni-ai conștientizat că am greșit de multe ori, având asemenea atitudini față de frații noștri. Te rugăm frumos să ne ierți, vrem să fim mai atenți. Mulțumim frumos că ne asculți și inima de gheață ni-o topești, ca să nu mai fim așa lumești…

AMIN

28.04. 2019  Londra