La poarta casei mele ameninţa pieirea
Şi nu doream ca nimeni în jur să-mi vadă faţa...
Stăteam ascuns cu teamă departe de privirea
Acelor ce de-o vreme căutau să-mi ia viaţa.

Dar într-o dimineaţă, bătu cu gingăşie
La uşa casei mele venit de sus argatul
Ce îmi aduse vestea că la Împărăție,
Cu poarta larg deschisă, m-aşteaptă Împăratul!

Am tresărit deodată şi mă cuprinse teama
De judecata cruntă ce îmi stătea în faţă.
Mă cheamă Împăratul şi-acum îmi voi da seama
De multe fapte rele ce le-am făcut în viaţă.

Mă va privi cu ură sau condamna la moarte?
Prin ce pedepse crunte-şi va revărsa mânia?
Legat în lanţuri grele pe străzi o să mă poarte
Și-n faţa tuturora să-mi spun vinovăţia?

Când am văzut în zare cum strălucea palatul,
Tablou ce n-are seamăn în forme şi splendoare,
M-am întrebat: Cum oare voi sta eu, vinovatul,
Când voi privi în față pe Regele cel Mare?

Dar am ajuns la poarta ce aştepta deschisă
Şi teama judecății mi-a răscolit ființa...
La moarte condamnarea de mult îmi era scrisă,
Acum doar Împăratul îmi va rosti sentința.

Am pus sfios piciorul încet pe prima treaptă
Ce mă urca spre Tronul gătit de sărbătoare,
Și am zărit, de-acolo de sus cum se îndreaptă
Privirea Lui spre mine, ca raza unui soare.

El, Împăratul slavei s-a aplecat spre mine
Şi ridicând toiagul mi-a zis cu bucurie:
"Ai mare preţ de astăzi în Ochii Mei străine
Şi vei sta restul vieţii aici la-Împărăție!

De azi, nu mai eşti fiinţa mereu înfricoşată
De teama judecății, căci ţi-am iertat păcatul,
Și îți voi da onoare cum n-ai visat vreodată
La masă totdeauna să stai cu Împăratul!"