Îți văd înţelepciunea privind la o furnică
Ce pleacă să adune 'naintea zorilor,
La vulturul ce-n zare departe se ridică,
Împins chiar de furtună, deasupra norilor.

Îţi simt cu gingăşie divina-mbrăţişare,
Când mă inundă-n suflet ai dragostei fiori,
Şi printre norii negri pătrund raze de soare
Ce îmi aduc în suflet ai dimineții zori.

O, Doamne Sfânt şi Mare, Îți văd din plin Puterea
Când văd la orice uşă un uriaş zăvor,
Când peste orice planuri s-a aşezat tăcerea
Tu îmi deschizi în faţă întregul viitor.

Cu toată sârguinţa şi toată-nţelepciunea,
Nu pot să fac 'nainte măcar un singur pas...
Dar Tu întotdeauna eşti Cel ce faci minunea
Şi-mi reaprinzi în suflet scânteia ce-a rămas.

Căci Tu Eşti Dumnezeul ce m-a găsit în tină
Şi-ai coborât acolo unde eram căzut,
M-a copleşit, Isuse, privirea Ta senină
Când pentru-ntâia oară iubirea Ţi-am văzut.

Ca un Luceafăr dulce ce luminezi în noapte,
Nu-i pas şi nici o clipă unde să nu Te văd,
De-aceea-mi plec urechea când îmi vorbeşti în şoapte
Şi-n voia Ta cea sfântă trăiesc şi mă încred.

De s-ar stârni furtuna în jur, oricât de mare,
Şi stâncile înalte în văi s-ar prăbuşi...
Necazul, suferința din vremea de-ncercare
De dragostea Ta, Doamne, nu mă vor despărți...