Ne-a dat Mântuitorul atâtea-nvăţături
Ce s-au păstrat cu grijă în Sfintele Scripturi;
De vrei smerit lui Isus în slujbă să-I rămâi
Să ştii că lepădarea e lucrul cel dintâi.

Nu poţi să fii vreodată un ucenic al Său
De nu vrei să te lepezi întâi de eul tău
Şi dezlegat de toate putea-vei de acum,
Să-ţi iei pe umeri Crucea şi să porneşti la drum.

Să nu uiţi niciodată când ţi se pare greu
Căci Isus a purtat-o întâi în locul tău.
El n-a scos nici o vorbă când biciul greu lovea,
Răbdarea Lui în fapte oricând o poţi vedea.

Când noi eram cu cerul deschis într-un război
Isus cerea la Tatăl iertare pentru noi...
În chinurile morţii când viaţa şi-o sfârşi,
Ne-a arătat Iubirea, cât poate dărui.

A fost faţă de Tatăl umil şi-ascultător
Iar semenilor gata oricând de ajutor;
De El nu au nevoie cei sănătoşi şi tari,
Doar cei loviți de moarte, căzuţi între tâlhari.

La El găsesc viaţă cei ce în El se-ncred,
Ridică slăbănogii şi orbii iarăşi văd.
El nu stinge scânteia ce arde fumegând,
El înmulţeşte pâinea şi-o dă celui flămând.

O trestie-ndoită ce-a fost frântă de vânt,
N-o lasă putrezirii culcată la pământ.
Când oameni cer sentinţa în baza unei legi,
Isus aduce Harul iertării lumii-ntregi.

Acum suflete dragă, alege cui slujeşti,
În faţă ai oglinda în care te priveşti:
Eşti tu plin de iubire şi îngăduitor?
Celor mai slabi ca tine le eşti un ajutor?

Răspunzi prin răzbunare celor ce te lovesc?
Cum răsplăteşti acelor ce te nedreptăţesc?
Acestea sunt principii de netăgăduit,
Sunt roadele credinţei din omul mântuit.

Chiar dacă mulţi vor spune că poate sunt nebun,
Aceste adevăruri mereu am să le spun
Căci ele mă învaţă şi-mi dau prin Duhul Sfânt
O bună conduită a vieţii pe pământ.