Prorocul Daniel cap. 5.
Ospățul lui Belșațar și luarea
Babilonului

Împăratul Belșațar
Afăcut un ospăț mare
Cu lungi mese cu mâncare
Pentru-o mie din ai lui
Domni mari ai imperiului
Și în cheful vinului

Făcu ce nu se cuvine
Încât se pierdea pe sine
Și când nu se aștepta
Și Babilonu-l pierdea

Poruncise-ntr-un, cuvânt,
S-aducă vasele de aur
Și pe cele din argint
Din a templului tezaur

Cele de Nebucadnețar, senin,
Le-a luat, din templul sfânt, din Ierusalim
Ca Belșațar și mai marii Împărăției
Beau vin umplând Domnului
Cupa mâniei

Și lăudând idolii săi
Căruia lor le erau dumnezei
De piatră, lemn, aur, argint, Bronz sau fier
Lucru cu-adevărat, strigător
La cer

Fără să mai pregete
Pe-a zidului tencuială
Distingeau trei degete
Degetele unei mâini

În dreptul unei lumini
A unei lumini de sfeșnic
Scriind un text, mesaj
Al Celui Veșnic

Împăratul a văzut
Această parte de mână
Înscrisu-i necunoscut
Îi făcu spaima stăpână

Fiindcă rândurile
Rău l-au tulburat
Înfățișarea lui brusc s-a schimbat
Încheieturile șoldurilor
I s-au desfăcut
Genunchii i se izbeau necontrolat
De frică fiind stăpânit și devorat

De-aceea îngrozit tare
Belșațar striga în gura mare
Să i se-aducă înțelepții vremii,
Astrologii, ghicitorii și Caldeenii
Și cei ce dezlegau vedenii

Aceștia rând pe rând sosiți
Ascultau promisiunile Împăratului înmărmuriți:
”-Cine înscrisul îl poate citi
Și interpreta

Locul trei în împărăție va primi! ! ...
Și în haină de purpură Împăratul îl va-mbrăca
Iar la gât lănțișor de aur va purta...

Au intrat înțelepții rând pe rând
În a ospățului sală
Dar n-au putut citi acel rând de pe tencuială
A-l interpreta n-au putut nici atât
Încât stăteau cu sufletul la gât

Atunci pătrunse împărăteasa în sală
Să-l încurajeze pe-mpărat că
Avea motiv
Își adusese aminte de Daniel
Iudeul acela captiv

Și i-a zis:
În vremea tatălui tău
Un om din captivi, un iudeu
Care are în el duhul
Dumnezeilor
Celor sfinți
Și în el se găsea lumină, Pricepere și o înțelepciune
Ca a zeilor

Tocmai de-aceeaNebucadnețar, Tatăl tău împăratul
L-a numit mai mare peste Scribi, astrologi, caldeeni, ghicitori,
Fiindcă era un înțelept cum în Împărăție nu e altul! ...

Și pentru că s-a găsit în el
Un duh înalt de pricepere și știință
Ce făcea chiar interpretarea
Viselor cu putință
Ca și dezlegarea întrebărilor grele
Și-n lucrurile încâlcite avea cunoștință

A fost de către Nebucadnețar
Numit Beltșațar
Să fie chemat înaintea ta împărate
Și el va citi și dezlega
Cuvintele ție arătate! ...

Daniel i-a răspuns împăratului:
”-Darurile să fie ale tale
Și dă răsplătirile tale altcuiva!
Totuși voi citi împăratului scrierea
Și va cunoaște interpretarea sa

Împărate, Dumnezeul Cel Preaînalt
A dat tatălui tău
Împărăție, mărire, slavă și Strălucire
Încât făcea o lume să se mire

Toate popoarele, neamurile și
Oamenii, care-l știau
Înaintea lui, de frică tremurau! ! . .
Făcea pe toți să se mire
Fiindcă făcea numai ce voia
Cine el voia, trăia dar pe un altul îl omora

În fața nimănui nu răspundea
De tot ceea ce făcea sau nu făcea
Dar când l-a prins emfaza și mândria
Și i s-angâmfat inima

I s-a luat împărăția
Și-a fost despuiat de slava ce-o
Avea
A fost dintre oameni izgonit
Inima ca a fiarelor i-a ajuns

La un loc cu măgarii sălbatici locuia
Și ca boii cu ierburi se hrănea
Fiind de rouă și de ploi pătruns
Până-n clipa când recunoștea

Că, Cel Prea Înalt, Stăpânea
Peste împărăția oamenilor,
Și o dă Dumnezeu, cui El vrea
Dar tu Belșațar fiul lui

Nu ți-ai smerit inima în fața
Domnului
Fiindc-aceste lucruri le știai,
Totuși te-ai înălțat înaintea Lui
Vasele din casa Lui le-ai folosit

Să bei tu, mai marii și femeile
Tuturor
De-aceea și Dumnezeu te-a părăsit
Și-acea mână ce te-angrozit

Scria tocmai de-mpărăția ta! ! !
Și scrisu-sa:
”Numărat, numărat, cântărit,
Și împărțit! ... ”
Căci Dumnezeu a numărat

Zilele domniei tale ca împărat
Și le-a oprit
Cântărit însemnează că în
Balanță ai fost cântărit și prea
Ușor găsit

Și împărțit oricât, te frământă
E fapt împlinit, împărăți-ai
Deja împărțită ușor
Și dată popoarelor, mezilor și Perșilor

Dar Domnul așa a hotărât
Ca-n acea noapte
Belșațar să fie omorât
Atunci în vârstă de șaptezeci și doi de ani
Din tot întregul,
Împărăția i-a revenit lui Darius
Medul

P. S.

Din cauza mândriei,
Veni, căderea împărăției
Iar cel ce pe sine se-nnalță,
Iată că pierde ușor o viață.
Cine pe Domnul îl Preamărește
Viață acesta multă-i dăruiește
Și acela în toate biruiește
Pentru că Domnul îl cinstește
Și mult îl iubește și îl păzește

Blându Ioan
29.01. 2026.