Trei copaci si o singură chemare
Autor: Alex (Londra)
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

Trei copaci și o singură chemare

„Orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc.”
(Matei 7:19)

„Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el și n-a găsit… «Taie-l! La ce să mai cuprindă și pământul degeaba? »”
(Luca 13:6–9)

1. Mărul

Primul copac este mărul, un măr bătrân, așezat în curtea noastră, aproape de gardul vecinului. Crengile lui se îndoiau peste gard, iar toți vecinii se înfruptau din roadele lui. Copiii erau nelipsiți.

Acest copac poți fi tu, care ai rădăcinile înfipte în Cuvântul lui Dumnezeu, dar crengile tale trec peste gardul vecinului. Cine este vecinul? Lumea.

Mărul a trăit mulți ani, dar ce văd vecinii în viața ta? Se înfruptă ei din roadele tale?

După un timp, mărul a fost tăiat, așa cum și noi vom pleca de pe acest pământ. Ce își vor aminti oamenii despre tine? Frații din biserică? Vecinii?

Mărul nu mai există de vreo 25 de ani, dar vecinii încă își amintesc de el. Trunchiul lui a fost pus pe foc, iar noi ne-am încălzit la căldura lui.

Întrebare pentru suflet:
Tu ce amintiri vei lăsa în urmă? În biserică, la locul de muncă, în familie, pentru copiii, nepoții și poate strănepoții tăi? Își vor aminti de faptele tale bune?

2. Plopul

Al doilea copac este plopul. A răsărit din senin, chiar în mejdă (hotar). Cu timpul a crescut și a devenit pricină de ceartă între tatăl meu și vecinul nostru.

În martie–aprilie producea un puf alb, foarte fin se răspândea cu vântul, se așeza pe copacii noștri, pe hainele de pe sârmă, ne intra în gură și în ochi. Avea un trunchi frumos. Vecinul spunea că îl va tăia și va face din el o cumpănă la fântână, ca să scoată apă. Noi eram supărați pentru că ne umbrea grădina și pomii fructiferi.

Plopul poți fi tu și eu, daca nu ne pocaim cu adevarat, din cauza faptului că era in hotar (mejdă), era o continuă cearta intre tatăl meu si vecinul nostru. Aceeasi ceartă e între diavolul si Dumnezeu, pentru noi.

Sa nu fim de doua feluri: lumină si intuneric, adevăr si minciună.

Dumnezeu a vrut să facă din noi o cumpănă, prin care să scoată apă vie din fântâna Lui. Dar plopul a fost tăiat. Toți din jur știau de el, vorbeau urât despre el, mai ales primăvara, când zburau pufii.

Ce sunt acei pufii albi în viața noastră?
Sunt vorbele rele pe care le rostim și de care cei din jur sunt afectați.

Plopul mai poate fi un slujitor care umbrește copacii mici ce aduc rod, dar care nu trăiește pocăința.

3. Prunul

Al treilea copac este prunul. Erau mai mulți pruni, plantați în linie dreaptă chiar sub plop. La început aduceau mult rod, dar pe măsură ce plopul a crescut, umbra a devenit tot mai mare, iar rodul tot mai puțin. Unii pruni chiar s-au uscat din cauza plopului.

Așa este și în lucrarea la care ne-a chemat Domnul: dacă nu suntem atenți putem fi plopi, care îi umbrim pe alții, sau pruni, care sunt umbriți de alții. Dar Dumnezeu face dreptate.

Plopul a fost tăiat, iar trunchiul lui nu a fost folosit pentru cumpănă, ci pentru foc. Focul poate simboliza focul cel veșnic.

Întrebarea finală:

Ce suntem noi? Măr, plop sau prun?

         28.01. 2026  23:30 Londra

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/318447/trei-copaci-si-o-singura-chemare