Experiență Personală - 17.07.2025
Autor: Păun Ruben
Album: Mărturii personale
Categorie: Experiente cu Dumnezeu

 

    Încep prin a vă pune o întrebare: Ce înseamnă pentru voi smerenia?

    De ce v-am pus această întrebare? Pentru că de multe ori am văzut că unii oameni vin la biserică, în Casa Domnului, pentru a-și arăta noile achiziții: haine, telefoane, mașini și puțini mai vin cu inima deschisă ca să le vorbească Dumnezeu.

    Anul trecut, într-o biserică, la un timp de rugăciune, ne-am pus pe genunchi. Aveam ochii închiși și nu știu din ce motiv, am deschis la un moment dat ochii. Și am văzut că în fața mea, încălțămintea celui care îngenunchease în fața mea: Era tocită!

    Omul care nu-L cunoaște pe Dumnezeu și cochetează cu păcatul și cu lumea ar râde în batjocură. Eu nu am râs, nu pentru că sunt copilul lui Dumnezeu, ci pentru că m-am întrebat atunci, ce vrea Dumnezeu să mă învețe. Mi-a dat o lecție omul acela. De fapt mai multe. Le spun mai târziu.

    Am înțeles atunci că oamenii care se numesc creștini și nu demonstrează prin fapte lucrul acesta, sunt niște mincinoși sau le este frică să-l arate pe Domnul Isus Hristos. Am înțeles că omul acela Îl căuta pe Dumnezeu și căuta să audă Cuvântul Lui. Am înțeles că inima lui era lipită de Dumnezeu și nu de pământ și de lucrurile lui.

    Scopul acestui om nu era de a fi plăcut lumii ci a fi plăcut lui Dumnezeu.

    Ce lecții m-a învățat?

1. Simplitatea lui m-a impresionat!

2. De câte ori intru în adunare, mă bucur. E în vârstă și pentru mine e un om valoros.

3. De când frecventez acea biserică, nu l-am văzut lipsind de la niciun program.

4. De câte ori intru în biserică, îl văd citind din Biblie.

 

    Am făcut o poză pantofilor, pentru că am vrut să vă arăt ce înseamnă să fi un om simplu, smerit și credincios. Să fi credincios nu înseamnă să umbli în zdrențe, nu înseamnă asta. Să fi credincios înseamnă să stai aproape de Dumnezeu, să‐I citești Cuvântul zi de zi, să te rogi zi de zi și să arăți prin fapte ca El este Stăpânul vieții tale!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/318426/experienta-personala-17-07-2025