Dumnezeu sau Faraon?
Autor: David Conțac
Album: Devoțional Creștin
Categorie: Meditație

 

 

Înainte de nașterea lui Moise, moașele evreilor au trebuit să stea în fața unei decizii: să asculte de Dumnezeu sau de Faraon. Dacă ar fi ascultat de Faraon, ar fi trebuit să ucidă copiii, așa cum poruncise acesta; dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, ar fi trebuit să protejeze viața pruncilor.

Cu siguranță, în Egipt nu erau doar două moașe, ci și altele. Nu știm câte dintre ele au acționat pe placul faraonului, încât să fie scutite de probleme, dar Biblia ne arată două femei extraordinare, care au decis să pună glasul lui Dumnezeu mai presus de glasul Faraonului. Ar fi putut pierde viața, călcând porunca faraonului, dar au preferat să nu piardă veșnicia...

Poporul israelit era forțat de egipteni să construiască cetățile Pitom și Ramses. Robia era atât de aspră, încât trebuiau să muncească din greu, lucrând cu lut și cărămizi. Credeți că, dacă israeliții lucrau din greu pentru faraon, mai aveau timp și pentru casele lor? Credeți că, dacă stăteau toată ziua pe șantier, mai aveau energie să-și zidească propriile locuințe?

Totuși, Dumnezeu le-a binecuvântat pe femeile Șifra și Pua, dăruindu-le case. Nevoia cea mai mare din acele vremuri era casa, iar Dumnezeu a știut exact de ce aveau nevoie aceste femei.

Să nu uităm că Dumnezeu nu rămâne dator nimănui și că El Însuși știe lucrurile de care avem nevoie. În spatele fiecărei decizii, să știm că, atunci când alegem „Dumnezeu“, alegem și „binecuvântarea“.

 
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/318259/dumnezeu-sau-faraon