Înainte de nașterea lui Moise, moașele evreilor au trebuit să stea în fața unei decizii: dacă să asculte de Dumnezeu sau de Faraon. Dacă ar fi ascultat de Faraon, ar fi trebuit să ucidă copiii, așa cum poruncise acesta; dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, ar fi protejat viața pruncilor.

Cu siguranță, în Egipt nu erau doar două moașe, ci și altele. Nu știm câte dintre ele ar fi acționat la fel, doar pentru a scăpa de amenințarea faraonului.

Aceste femei au ascultat de Dumnezeu, mergând împotriva legii faraonului, cu riscul vieții lor. Ar fi putut pierde viața, călcând porunca faraonului, dar au preferat să nu piardă veșnicia.

Cu toții știm că Dumnezeu a binecuvântat viața acestor femei și că El Însuși le-a făcut case. Dumnezeu a binecuvântat aceste femei cu lucrurile de care aveau nevoie.

Poporul israelit era forțat de egipteni să construiască cetățile Pitom și Ramses. Robia era atât de aspră, încât trebuiau să muncească din greu, lucrând cu lut și cărămizi. Credeți că, dacă israeliții lucrau din greu pentru faraon, mai aveau timp și pentru casele lor? Credeți că, dacă stăteau pe șantier toată ziua, mai aveau energie să-și zidească propriile locuințe?

Totuși, Dumnezeu le-a binecuvântat pe femeile Șifra și Pua, dăruindu-le case. Nevoia cea mai mare din acele vremuri era casa, și Dumnezeu a știut exact de ce aveau nevoie aceste femei.

Tot la fel s-a întâmplat și cu femeia din Sarepta. Ea i-a făcut un bine lui Ilie, iar multă vreme au avut parte de ceea ce aveau nevoie: ulei și făină.

Să nu uităm că Dumnezeu nu rămâne dator nimănui și că El Însuși știe lucrurile de care avem nevoie. În spatele fiecărei decizii, să știm că atunci când alegem „Dumnezeu“, alegem și „binecuvântarea“.