Am vorbit cu Dumnezeu
Autor: Bandi Sebastian Alexandru
Album: Un sărman spre veșnicie
Categorie: Zidire spirituala
Am vorbit cu Dumnezeu
Cândva eram puternic și plin de măreție
Iar faptele din umbră, erau ca un ecou
Nu mă uitam în jos, priveam spre bogăție
Și mă uitam la mine, priveam spre un erou
În aroganță mare și viață de dezmăț
Luptam cu mine însumi, să mă depășesc
Acoperit de slavă, puteam să mă răsfăț
Iar plin în măiestrie, mândru când pășesc
Atunci o voce blândă și caldă, mi-a șoptit
În graba mea nebună, către prăbușire
O clipă mai apoi, speriat și înlemnit
Am ascultat atent, cu teamă si uimire:
Oprește-te o clipă, din goana ta cea mare
Privește-apoi în urmă, printre amintiri
Ce-ai adunat în plasă, ai lucruri de valoare?
Sau numai păpădie si țepi de trandafiri
Pribeag ai fost pe cale, gol erai mereu
Doar amintiri confuze și-o viață fără sens
Ți-am sfărâmat mândria, rănit ai fost în eu
Dar la final ai viață, un paradis imens
Te-am scos din groap-adâncă, fără ezitare
Cu Brațul Meu puternic, te-am luat de jos
Când viața ta era, doar chin și încercare
Mâna Mea cea tare, te-a pus lângă Hristos
Și ce poți spune doar, decât să mulțumesti
Și ce vei da la schimb, când totul e al Meu
Ai viață-n dreptul tău, te bucuri că trăiești
Dar peste tot și toate, Eu Sunt Dumnezeu
Nu fi-ngrijorat, de ziua cea de mâine
Am pus mereu o strajă, să te ocrotească
Nu căuta averi, nu te-ngriji de pâine
Ai îngeri lângă tine ca să te păzească
Am oameni ce trăiesc, chiar in jurul tău
Mă folosesc de ei, cum știu Eu cel mai bine
Nu te voi părăsi, tu ești copilul meu
Ai tăi vor fi ai mei, iar tu vei fi cu Mine
O... lasă-ngrijorarea, si bucură-te-n Mine
Privește la Hristos, uită-te la cer
Nu te-ndoi de loc, Voi fi mereu cu tine
Cu drag te văd din cer, și dragoste-ți ofer
Acum Că-s la final, Îți mai repet o dată
În pribegia ta, 'n umblarea pe pământ
Fă Voia Mea acum, cum n-ai făcut vreodată
Fi Sfânt in tot ce faci, citește in Cuvânt.
Amin bandisebastiantapas@gmail. com
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/318182/am-vorbit-cu-dumnezeu