Întoarcere
Autor: Ilie Belciu
Album: Ferestre spre har
Categorie: Iertare
Întors de pe cărarea plăcerilor amare,
Te-am întâlnit Isuse, la margine de drum.
Tu mi-ai ieşit 'nainte prin marea Ta-ndurare
Zicându-mi cu blândeţe: “Vreau să-ţi vorbesc acum!”

Mi-ai copleşit fiinţa cu marea Ta iubire
Şi am căzut în lacrimi cu faţa la pământ...
Simţeam cum mă inundă comori de fericire,
Căci cel ce mă robise a fost atunci înfrânt.

Am plâns acolo-n iarbă, îngenuncheat Isuse,
Gândind la tot trecutul ce-n vânt l-am risipit,
Trecuse tinereţea, splendoarea ei se duse
Şi nu Ţi-am slujit Ţie cum Tu ai fi dorit.

Am mers apoi la prieteni să spun cu bucurie
De felul cum Isuse, prin har Te-am cunoscut,
Înconjurat de spinii ce mi-au fost mărturie
La Legământul care cu Tine l-am făcut.

Ei au văzut cu milă, dezamăgiţi, în mine
Un om pierdut la minte, un simplu rătăcit...
Căci nu ştiau Isuse ce bine-i lângă Tine
Şi n-au gustat din harul Tău sfânt, nemărginit...

Dar eu, umil cu Tine urmând calea răbdării,
Am îndurat disprețul smerit aşa uşor,
Şi a venit Isuse o vreme a-ndurării
Când ai oprit desfrâul, ieşind şi-n calea lor.

Acum trăim cu Tine legaţi în părtăşia
Şi-n bucuria sfântă ce Doamne, Tu ne-ai dat,
Şi nu-ncetăm să ducem la oameni mărturia,
Aşa cum Tu Isuse, prin har ne-ai învățat.

Când vin ispite-n viaţă, când năvălesc vrăjmaşii,
În Numele lui Isus deplin eu mă încred,
Şi când aud batjocuri ce le rostesc trufaşii,
Eu ştiu căci am fost orbul ce prin Hristos azi văd.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/318180/intoarcere