Întors de pe cărarea plăcerilor amare,
Te-am întâlnit Isuse, la margine de drum.
Tu mi-ai ieşit 'nainte prin marea Ta-ndurare
Zicându-mi cu blândeţe: “Vreau să-ţi vorbesc acum!”

Mi-ai copleşit fiinţa cu marea Ta iubire
Şi am căzut în lacrimi cu faţa la pământ...
Simţeam cum mă inundă comori de fericire,
Căci cel ce mă robise a fost atunci înfrânt.

Am plâns acolo-n iarbă, îngenuncheat Isuse,
Gândind la tot trecutul ce-n vânt l-am risipit,
Trecuse tinereţea, splendoarea ei se duse
Şi nu Ţi-am slujit Ţie cum Tu ai fi dorit.

Am mers apoi la prieteni să spun cu bucurie
De felul cum Isuse, prin har Te-am cunoscut,
Înconjurat de spinii ce mi-au fost mărturie
La Legământul care cu Tine l-am făcut.

Ei au văzut cu milă, dezamăgiţi, în mine
Un om pierdut la minte, un simplu rătăcit...
Căci nu ştiau Isuse ce bine-i lângă Tine
Şi n-au gustat din harul Tău sfânt, nemărginit...

Dar eu, umil cu Tine urmând calea răbdării,
Am îndurat disprețul smerit aşa uşor,
Şi a venit Isuse o vreme a-ndurării
Când ai oprit desfrâul, ieşind şi-n calea lor.

Acum trăim cu Tine legaţi în părtăşia
Şi-n bucuria sfântă ce Doamne, Tu ne-ai dat,
Şi nu-ncetăm să ducem la oameni mărturia,
Aşa cum Tu Isuse, prin har ne-ai învățat.

Când vin ispite-n viaţă, când năvălesc vrăjmaşii,
În Numele lui Isus deplin eu mă încred,
Şi când aud batjocuri ce le rostesc trufaşii,
Eu ştiu căci am fost orbul ce prin Hristos azi văd.