Când Duhul Sfânt este prezent
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Mai există speranță
Categorie: Zidire spirituala
Este un har, să poți să dai,
Să-mparți chiar și atunci când n-ai,
Să fii milos și răni să legi,
Pe cei zdrobiți să-i faci întregi,
Să pui balsam, să pui Cuvânt
Și-o vorbă dulce prin Duh Sfânt!
Căci de-aș privi la rana mea,
N-aș mai vedea-o-a altuia,
De m-aș uita numai în jos,
N-aș fi urmaș al lui Cristos,
E o capcană eul meu,
Ce nu Îl vrea pe Dumnezeu!
Când eu sunt o prioritate,
Cert voi uita de celelalte,
Prefer să am comori în cer,
Căci traiu-aici e un mister,
Dacă greșesc că sunt așa,
Isus Cristos m-a judeca!
Nu pot să fiu indiferent,
Când Duhul Sfânt este prezent,
Mă-ndeamnă ca să fiu milos,
Samaritean ca și Cristos,
Ce las în urma mea, voit,
E dragoste din infinit!
Isus din vale m-a cules,
M-a îmbrăcat în strai ales,
M-a ridicat pe Stâncă, sus,
Să fiu smerit, să-I fiu supus
Și chiar de sunt de om uitat,
De Domnul slavei, niciodat'!
24/01/2026, Deva- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/318151/cand-duhul-sfant-este-prezent