Genunchii mi-i plec sub Cerul albastru,
La margini de lumea, pe-o palmă de lut.
Pe fruntea-mi senină curg stelele toate
Și-mi lasă pe pleoape al lor blând sărut.

Îmi tremură geana de freamătul sacru,
Ușoară e clipa și vreau să o simt.
Firavă aripa îmi crește pe umăr,
Viața eternă cu blându-i alint.

Petrec anotimpuri de zbor și candoare,
Cu drum străjuit de copaci milenari.
Lumina e-n mine, în trupul ce piere,
Am zborul aproape și pași tot mai rari.

Genunchii mi-i plec sfios și cucernic,
O umbră nu simt și totu-i senin.
In sfeșnice arde iubirea și crezul,
Speranța vieții și Raiul Divin.